UPDATE: „Incendiul s-a manifestat într-o încăpere și pe holul locuinței la materiale textile și câteva obiecte electrice și eloctrocasnice. Paramedicii SMURD au preluat o persoană de sex masculin în vârstă de 39 ani care a suferit arsuri minore la membrul superior drept, membrul inferior stâng și la față, iar ulterior primului ajutor calificat pacientul nu a avut nevoie de transport la spital. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este utilizarea combustibilului ușor inflamabil la sistemul de încălzire” precizează ISU Argeș.
O casă a luat foc în urmă cu puțin timp în comuna Mihăești, sat Furnicoși. Două autospeciale de stingere cu apă și spumă intervin pentru a stinge flăcările, iar un echipaj SMURD de prim ajutor calificat este la fața locului, pentru a acorda îngrijiri medicale în caz de nevoie. Revenim cu detalii!