Cu toate că primăria capitalei București nu ne privește foarte mult pe noi argeșenii, aș vrea să vă spun câteva lucruri despre un argeșean de-al nostru, candidat la funcția de primar general al Bucureșiului, domnul doctor Cătălin Cîrstoiu.
Pentru cei care nu mă cunosc destul de bine aș vrea să precizez că sufăr de o boală oncologică foarte rară, diagnosticată la București, după analize și investigații medicale complexe, inclusiv teste genetice destul de costisitoare. Cea mai mare parte a investigațiilor medicale le-am făcut la București, în cadrul mai multor clinici și spitale între care Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“ și Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB). În niciunul dintre aceste spitale, niciun membru al personalului medical cu care am interacționat nu a condiționat actul medical. Nu am oferit și nu mi s-a cerut niciun favor financiar, material sau de altă natură, iar investigațiile medicale pe care le-am efectuat au fost foarte complexe și au implicat chiar coordonare interdisciplinară între medici de diferite specialități care s-au ocupat de mine. La SUUB merg periodic (cel puțin o dată la trei luni) pentru investigații și consult de specialitate efectuat de medici hematologi, cardiologi, gastroenterologi, alergologi, dermatologi, psihiatri. Prima dată când am ajuns la acest spital, un bun amic (politician local căruia nu am să-i dau numele) mi-a spus că îl cunoaște destul de bine pe managerul SUUB (spitalul în care funcționează și centrul de excelență în boala cu care sunt diagnosticat), doctorul Cătălin Cîrstoiu, că este argeșean de-al nostru și că ajută oameni cu probleme de sănătate, inclusiv pe cei din Argeș, în mod gratuit, fără obținerea unor avantaje. Mi-a mai spus amicul meu că domnul Cărstoiu este un medic foarte bun, un manager profesionist și un om deosebit.
I-am mulțumit frumos amicului meu (și țin să transmit că îi sunt recunoscător pentru tot sprijinul acordat de-alungul timpului, inclusiv în proiecte inițiate de mine și de dânsul pentru argeșeni) însă am refuzat intervenția dânsului, pentru că sunt un om simplu, obișnuit și doresc să urmez drumul pe care oricine poate să îl urmeze. Singurul lucru pe care mi l-a mai transmis bunul meu amic legat de investigațiile mele medicale a fost acela că managementul de la SUUB este unul foarte bun și că, prin modul în care conduce acest spital, medicul Cîrstoiu se asigură că actul medical nu este condiționat în niciun fel.
Odată ajuns la SUUB i-am dat dreptate bunului meu amic și vă pot confirma, cu mâna pe inimă, că eu am fost tratat într-un mod cu adevărat profesionist și mai ales cu demnitate de către toți membri personalului medical cu care am interacționat în SUUB. Niciun membru al personalului medical din acest spital nu mi-a solicitat vre-un favor sau avantaj material pentru actul medical. Nu spun că nu există pacienți care oferă diferite favoruri, inclusiv bani, dar eu nu am făcut acest lucru și nu am simțit că ar fi trebuit să fac asta pentru că, poate aș fi fost tratat altfel. Vă mai pot spune că personal am asistat la o încercare, nereușită, de mulțumire din partea fiicei unui pacient de la secția de cardiologie a SUUB către medicul ce s-a ocupat de tatăl său. Medicul cardiolog – o doamnă profesor doctor extraordinară, un profesionist desăvârșit care interacționa politicos și uman cu toți pacienții pe care îi avea, explicându-le pe înțelesul lor diagnosticul, actul medical efectuat, tratamentul și recomandările medicale pe care trebuie să le urmeze – a refuzat-o politicos pe doamna respectivă și i-a transmis că și-a făcut doar datoria de medic. Pe mine m-a prins la țigară de câteva ori și, deși și-a manifestat nemulțumirea pentru faptul că eu contiui să fumez deși a două infarcturi și un stent, a făcut-o într-un mod civilizat și politicos. Tor păersonalul medical din SUUB este coordonat de argeșeanul nostru, medicul Cătălin Cîrstoiu și lucrurile bune care se întâmplă acolo i se datorează, în mare parte și doctorului Cîrstoiu.
Am văzut în presa centrală cum medicul Cîrstoiu este „judecat” pentru faptul că are o situație financiară și materială foarte bună. Așa este, dar l-a întrebat cineva câți ani de studii și de pregătire profesională continuă i-au trebuit până a ajunge la această situație? L-a întrebat cineva cam cât timp liber are într-o zi obișnuită? L-a întrebat cineva ce a presupus (și presupune în continuare) pregătirea sa profesională continuă? Câți bani și cît timp a investit și investește pentru a fi la curent cu tot ce este nou atât în materie de medicină cât și în ceea ce privește managementul?
Am văzut, de asemenea, că este judecat pentru că activează și în instituții private de sănătate. Păi aveți idee câți medici fac acest lucru? Știți că, mai ales în București, dar și în alte orașe mari universitare, majoritatea corpului medicilor din spitale este format din profesori, doctori, conferențiari, cercetători științifici care își perfecționează în continuu pregătirea profesională prin participarea la diverse congrese, conferințe sau alte evenimente pe teme medicale (atât în țară cât și în străinătate), evenimente la care trebuie să plătești pentru participare? Știți că majoritatea acestor medici foarte buni profesează și în instituții private de sănătate?
Până la a vorbi despre paiele din ochii altora, noi, argeșenii ar trebui să ne gândim în ce hal este sistemul de sănătate din Argeș, pentru că mulți dintre noi au luat calea Bucureștiului și al altor orașe mari pentru a beneficia de un act medical de calitate.