Deși vremea nu se anunță că va fi foarte prietenoasă, deocamdată, în anumite zone din Pitești a început, să-i spunem așa, sezonul lucrărilor la drumuri.
După cum a anunțat Sorin Apostolniceanu, primarul interimar al Piteștiului, astăzi s-a lucrat în zona Calea Depozitelor. Mai exact, muncitorii au frezat locurile denivelate, urmând ca, dacă vremea va fi totuși prielnică, să demareze și lucrările de asfaltare.
Cu această ocazie, Sorin Apostolniceanu le-a recomandat cetățenilor să ocolească zona marcată.
„Încercați să ocoliți zona, folosind rute alternative!”, este mesajul său.
Foto: Info Trafic Pitești