Direcţia Judeţeană de Statistică Argeş a oferit rezultatele finale ale recesământului efectuat în 2011 la nivel naţional. Populaţia Argeşului este în prezent de 591.353 persoane, cu 10 % mai puţin decât la ultimul recesământ din 2002, faţă de 652.625, cât era aceasta în anul 2002. Statistica pe sexe arată că în județul Argeș, sunt 288.101 de bărbați și 303.252 de femei.
Statistica populației pe orașe și municipii, aratâ că Piteștiul are 148.264 de locuitori, Orașul Mioveni se clasează pe locul 2, cu o populație de 30.644, surclasând Municipiul Câmpulung, care are doar 30.025 de locuitori.
Pe locul 4 se află Curtea de Argeş cu 26.133 locuitori, pe locul 5 orașul Ştefăneşti, cu 13.682 de locuitori, pe locul 6 Costeşti cu doar 10.058, iar pe locul 7 Topoloveni, cu 10.037 de locuitori. Cea mai mare comună din Argeş este Călineşti, având o populație de 10.294 de locuitori, iar cea mai mică localitate este Dâmbovicioara, care are o populație de 939.


