Mureşul Deva – FC Argeş 1 – 2 (1 – 1)
Liga a II-a de fotbal a programat o rundă intermediară în aceată săptămână. Alb-violeții au dat piept în deplasare cu Mureşul Deva. Deși, cel puțin pe hârtie porneau ca favoriți cerți, piteştenii au avut parte de un meci destul de greu. Jucătorul gazdelor Jawaad a marcat în minutul 14, după o bâlbâială în defensiva oaspete. Un sfert de oră mai târziu a fost restabilită egalitatea. Adrian Dulcea a executat perfect o lovitură liberă, iar balonul s-a oprit în vinclu. La puține momente după reluarea partidei în partea secundă Ivănică a stabilit scorul final cu un şut din interiorul careului. FC Argeș a conservat rezultatul și ocupă acum locul V cu 31 de puncte, unul mai puțin decât ocupanta ultimului loc de pe podium Gaz Metan Severin. Luni de la ora 15, piteștenii vor evolua în deplasare pe terenul liderului Gloria Bistrița.


