CS Mioveni – Universitatea Cluj 0 – 1 (0 – 1)
CS Mioveni a debutat cu stângul în primul meci în Liga I jucat după o pauză de trei ani. Tribunele stadionului din localitate au fost pline, dar meciul nu a fost unul spectaculos. Înaintea partidei suporterii prezenți la stadion- circa 6500, în ciuda orei târzii, au avut parte de două momente artistice: primul – un dans oferit de majoretele de la Şcoala Generală „George Topârceanu”, dar şi de imnul clubului intonat chiar de pe gazon de către o trupă de cântăreți locali.
Chiar dacă ardelenii au avut un plus în prima repriză, în partea secundă galben-verzii puteau obține măcar un egal. Singurul gol al partidei a fost marcat din şutul în diagonală trimis de Machado, în minutul 40. A fost o dispută asupra căreia și centralul Radu Petrescu și-a pus amprenta, el neacordând două penalty-uri clare la hențuri în careul oaspete, primul în minutul 36, a doua în minutul 63. Remarcații Mioveniului au fost doi fotbaliști din lotul de liga a II-a: fundașul Marian Miulescu și atacantul Roberto Ayza. În runda viitoare, elevii lui Ionuț Popa vor juca în deplasare, la Constanţa, împotriva celor de la Steaua.
Echipele:
CS Mioveni: Hăisan – I. Voicu, Miulescu, Olteanu, Crăciun (86 Nilă) – Enache, Mărgăritescu, Săndulescu – Neaga (60 Coşereanu), Dică (72 Ayza), Tănasă. Antrenor: Ionuţ Popa.
Universitatea Cluj: M. Popa – Unguruşan, Szukala, Pele, Mendy – Păcurar (79 Marinescu), Menassel, Boştină – Machado (60 Cojocnean), Cl. Niculescu (68 Nwakaeme), Cristea. Antrenor: Ionuţ Badea.


