Serviciul de presă al Comisiei de anchetă a Federației Ruse însărcinată cu investigarea incidentului din 24.01.2024 în care un avion militar de tip Il-76 aparținând Forțelor Armate ruse (la bordul căruia se aflau 74 de persoane – șase membri ai echipajului, trei ofițeri din cadrul Poliției Militare ruse și 65 de prizonieri ucraineni) a fost doborât în zona districtului Korocianski / Regiunea Belgorod din Federația Rusă, a informat (01.02.2024, comunicat) că investigatorii ruși au identificat dovezi concrete potrivit cărora aeronava a fost lovită de rachete sol-aer de tip „MIM-104A” din complexul de rachete „Patriot”, lansate de militari din cadrul Forțelor Armate ucrainene dislocați în zona localității Lipţi din regiunea ucraineană Harkov.
În comunicatul Comisiei de Anchetă ruse se precizează că, în urma analizării probelor, caracteristicile de design şi geometrice şi marcajele disponibile arată că acestea sunt elemente structurale ale rachetei antiaeriene ghidate MIM-104A din complexul Patriot al Statelor Unite, dezvoltat de corporaţiile Raytheon şi Hughes din SUA şi produs de Corporația americană Raytheon, menționându-se că pe fragmentele ridicate din zona prăbușirii aeronavei au fost identificate inscripții ca „‘ASSY 11455748’, ‘SN740179’, ‘ASSY 11461343’, ‘SN740206’, ‘ASSY 11461865’, ‘SN740207’, ‘Raytheon’, ‘CONFIDENTIAL classified by PATRIOT SECURITY CLASSIFICATION GUIDE DATED: 9/22/83 ADDENDUM DATED 11/28/83 8/8/84 CONTRACT NO/DAAH01-86C-A018”.