În acest weekend s-a disputat ultima rundă din cadrul Ligii a IV-a de fotbal. Cei de la CSS Dinicu Golescu aveau nevoie de o victorie pentru a putea încheia sezonul pe primul loc. Muscelenii au avut emoţii, mai ales că aveau numai două puncte în faţa ocupantei locului secund AS Valea Ursului. Duelul decisiv din acest ultim act s-a disputat la Câmpulung, contra celor de la Dinamic Curtea de Argeş (locul IV). Gazdele au făcut un meci destul de bun şi au deschis scorul prin Mazarache după numai 19 minute de joc. Soarta meciului părea stabilită încă din primul mitan, Mihăilescu în minutul 40 şi Mălincioiu în minutul 42 risipind emoţiile suporterilor. Jucătorii echipei din Curtea de Argeş au refuzat să intre pe teren în actul secund iar arbitrul Iulian Călin a fluierat finalul jocului. Oaspeţii vor pierde tot cu 0-3, dar la masa verde. Muscelenii vor diputa meciul pentru barajul de promovare împotriva celor de la Inter Mărkuş Slatina, formaţie ce a reuşit să se impună în competiţia din judeţul Olt. Maciul va avea loc pe 21 iunie de la ora 18:00, pe un stadion din Vâlcea.
Avem campioana judeţeană la fotbal!
Niciun comentariu


