Avem trei actori din politica locală și județeană: deputatul Cătălin Rădulescu, un fost candidat la funcția de primar la Bradu, Dănuț Stroe și Marian Niță (foto), un fost lider de organizație locală, tot la Bradu. Toți trei au ceva în comun: la momentul desfășurării acțiunii erau membri PSD (între timp, Niță a ajuns la Alternativa Socialistă). Aaa, uitasem, mai au ceva în comun: un circuit financiar cu bani de campanie electorală, circuit care, o să vedeți, s-a scurtcircuitat prin deturnarea fondurilor chiar de către unul dintre actorii de mai sus.
Marian Niță este cel care a dezvăluit presei locale un eveniment petrecut în toamna anului 2012, în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Cătălin Rădulescu, aspirant, pe vremea aceea, la fotoliul de deputat, i-ar fi oferit lui Dănuț Stroe suma de 100 de milioane pentru diferite materiale și acțiuni electorale. Numai că banii aceia nu au ajuns, de fapt, în ceva mici, beri și șacoșe cu de-ale gurii pentru alegătorii din Bradu, ci în buzunarele lui Stroe. Cel puțin așa declară Niță, acesta adăugând că, de-a lungul timpului, Stroe ar mai fi păpat și alte sume de bani de la colegii săi.
Tot Niță ne-a declarat că s-a făcut și plângere la Parchet în privința deturnării acestor bani, însă tot el ne-a mărturisit că există o mică problemă: acești bani nu se află în vreo evidență de partid sau de echipă de campanie, ci au fost oferiți la negru de către deputatul Rădulescu, încălcându-se legea electorală.
Acum, cred că este cea mai bună comparația cu cazul unui polițist care ar reclama la Parchet faptul că un coleg i-a furat banii din șpăgi…
Nu era un amănunt important pentru noi faptul că 80% din fondurile de campanie, ale oricărui partid, nu sunt înregistrate în vreun act contabil, dar mai rar ni s-a întâmplat să vedem cum cineva se supără că a furat bani… tot furați!


