FC Maramureş Baia Mare va fi adversarul cu care FC Argeș se va duela în prima etapă a returului de campionat. Oaspeții au nevoie de cel puțin un punct, mai ales că situația lor în clasament nu este tocmai una roză. Ei au 16 puncte (două deasupra liniei de retrogradare) și ocupă locul XI. Romulus Buia antrenorul mureșenilor este conștient de valoarea alb-violeților, dar crede în șansa elevilor săi. „Nu vrem să pierdem acest meci. FC Argeş este una dintre echipele puternice ale campionatului, dar noi nu avem deloc cea mai bună situaţie în clasament. Dacă am obţine trei puncte ar fi cu adevărat ideal, dar nici un punct nu ar fi deloc un lucru rău pentru noi. FC Argeş este o echipă de tradiţie din fotbalul nostru şi care se bazează pe jucători tineri, majoritatea crescuţi în ograda proprie . Poate că aşa vor reuşi să revină în Liga I. A fost un meci foarte spectaculos in tur, ambele echipe irosind câteva ocazii importante de a marca. Ţin minte că am luat bătaie după ce am primit un gol pe contraatac pe finalul partidei, prin minutul 92. A fost genul de meci ce a fost câştigat de FC Argeş şi cu puţin noroc, dar în sport trebuie să ai şi şansă.” a punctat Buia.
foto: www.emaramures.ro



