Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de polei valabilă vineri, de la ora 8.00 până la ora 10.00, în mai multe judeţe, inclusiv în sudul judeţului Argeş şi pe autostrada A1 ce leagă Piteştiul de Capitală, precum şi drumurile naţionale aferente.
„Întrucât apariţia poleiului afectează întotdeauna buna desfăşurare a circulaţiei rutiere, îi atenţionăm pe şoferi cu privire la pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru trafic. Conducătorii auto trebuie să ruleze cu viteză redusă şi să-şi sporească prudenţa pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare„, citează Mediafax.


