Noul Cod Civil stabileşte trei regimuri matrimoniale, respectiv comunitatea legală, separaţia de bunuri şi comunitatea convenţională. Viitorii soţi pot alege unul dintre aceste regimuri matrimoniale care va produce efecte între soţi numai din ziua încheierii căsătoriei, iar faţă de terţi va produce efecte de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.
În cadrul regimului matrimonial, un soţ poate să dea mandat celuilalt soţ să îl reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial, iar în cazul în care unul dintre soţi se află în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa, celălalt soţ poate cere instanţei de tutelă încuviinţarea de a-l reprezenta pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial. În situaţia în care unul dintre soţi încheie acte juridice prin care pune în pericol grav interesele familiei, celalalt soţ poate cere instanţei de tutelă ca dreptul de a dispune de anumite bunuri să poată fi exercitat numai cu consimţământul sau expres.
Noul Cod Civil reglementează, de asemenea, independenţa patrimonială a soţilor, în sensul ca fiecare soţ poate să încheie orice acte juridice cu celălalt soţ sau cu terţe persoane. Cu toate acestea însă, Noul Cod Civil stabileşte şi dreptul la informare al fiecărui soţ cu privire la bunurile, veniturile şi datoriile sale, iar în caz de refuz se poate adresa instanţei de tutelă.
Noul Cod Civil permite ca regimul matrimonial să poată fi modificat în timpul căsătoriei. Regimul matrimonial încetează prin constatarea nulităţii, anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei.
Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale se face prin încheierea unei convenţii matrimoniale, care sub sancţiunea nulităţii absolute trebuie să fie încheiată prin înscris autentificat de notarul public. Pentru a produce efecte faţă de terţi, convenţiile matrimoniale se înscriu în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale.
Prin convenţia matrimonială nu se poate aduce atingere egalităţii dintre soţi, autorităţii părinteşti sau devoluţiunii succesorale legale. Prin convenţia matrimonială se poate stipula ca soţul supravieţuitor să preia fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate încheia sau modifica o convenţie matrimonială numai cu încuviinţarea ocrotitorului legal şi cu autorizarea instanţei de tutelă.
Noul Cod Civil reglementează şi locuinţa familiei ca fiind acea locuinţă comună a soţilor sau, în lipsa acesteia, ca fiind locuinţa soţului la care se află copiii. Chiar în condiţiile în care nu este proprietarul imobilului, oricare dintre soţi poate cere notarea în cartea funciara a unui imobil ca fiind locuinţa familiei. Fără consimţământul scris al celuilalt soţ, niciunul dintre soţi, chiar daca este proprietar exclusiv, nu poate dispune de drepturile asupra locuinţei familiei şi nici nu poate încheia acte prin care ar fi afectată folosinţa acesteia. Soţul care nu şi-a dat consimţământul la încheierea actului poate cere anularea lui în termen de un an de la data la care a luat cunoştinţă despre acesta, dar nu mai târziu de un an de la data încetării regimului matrimonial.
În situaţia unei locuinţe închiriate, fiecare soţ are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului de închiriere sau contractul este încheiat înainte de căsătorie. La desfacerea căsătoriei, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soţi, ţinând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei şi de posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi. Soţul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere trebuie să plătească celuilalt soţ cheltuielile de instalare într-o altă locuinţă, cu excepţia cazului în care divorţul s-a pronunţat din culpa exclusivă a acestuia din urmă.
În numărul următor, vă vom consilia cu privire la fiecare regim matrimonial în parte.
Avocat MIHAI AURA MIHAELA
