Chiar dacă nici în acest sezon CS Mioveni nu are parte tocmai de rezultatele așteptate de suporteri jucătorii cred că se poate obține o clasare bună la finalul stagiunii. Unul dintre cei mai în măsură dintre componenții trupei antrenate de Ion Moldovan să discute despre acest subiect este brazilianul Roberto Ayza. Veteranul din atacul galben-verzilor a declarat că obiectivul său, dar și cel al colegiloreste revenirea pe prima scenă. „A fost foarte frumos atunci când am reuşit să promovăm în Liga I, numai că atunci nu am făcut o figură foarte frumoasă şi din păcate nu am putut evita retrogradarea. Vreau să promovez cu Mioveniul în Liga I, iar dacă nu pot face acest lucru la finalul acestui campionat, îmi doresc să rămân aici și sper ca acest obiectiv să fie îndeplinit la finalul stagiunii viitoare. Ar fi un vis îndeplint să putem juca din nou în Liga I”, a declarat Roberto Ayza, atacantul echipei CS Mioveni.
Ayza vrea în Liga I
Niciun comentariu


