Un nou caz de o cruzime greu de imaginat zguduie România și readuce în prim-plan o realitate care pare să se repete cu o regularitate dureroasă: sistemul de protecție socială reacționează, de cele mai multe ori, abia după ce tragediile devin imposibil de ascuns.
În județul Bihor, procurorii DIICOT au destructurat o rețea acuzată că a transformat îngrijirea persoanelor vulnerabile într-o afacere de proporții, în care suferința ar fi fost convertită în profit. Bilanțul anchetei este șocant: peste 400 de decese înregistrate în ultimii șase ani și indicii că victimele ar fi fost îngropate pe un câmp, departe de orice evidență oficială.
Sub paravanul unei asociații umanitare, membrii grupării ar fi gestionat mai multe centre pentru persoane vulnerabile fără autorizație, unde bolnavii cronici și bătrânii ar fi fost lăsați fără îngrijire medicală adecvată, iar tratamentele ar fi fost administrate de persoane fără pregătire de specialitate.
Anchetatorii descriu un sistem în care medicamentele erau distribuite empiric, iar identificarea lor se făcea, în unele cazuri, după culoarea ambalajelor — o realitate care ridică întrebări grave despre lipsa de control și supraveghere.
Un tipar care se repetă: descoperiri târzii, reacții tardive
Cazul din Bihor nu este singular în memoria recentă a societății românești. Din contră, el se înscrie într-un tipar deja cunoscut: abuzuri grave descoperite abia după ani de funcționare, în centre care ar fi trebuit să protejeze, nu să expună.
În acest nou dosar, anchetatorii vorbesc despre o rețea care ar fi profitat inclusiv de decesul victimelor, solicitând ajutoare de înmormântare și direcționând fonduri către achiziții imobiliare, în timp ce beneficiarii reali ai serviciilor sociale erau abandonați sau mutați între diverse locații din țară.
Mai mult, unele persoane ar fi fost abandonate în gări sau preluate de autorități locale după ce nu mai puteau fi gestionate de aceste centre, ajungând ulterior în spitale sau fiind transferate în alte județe.
Un sistem vulnerabil în fața abuzului
Cifrele prezentate în anchetă conturează dimensiunea fenomenului: sute de cazuri, milioane de lei presupus deturnați și o rețea extinsă de locații în care persoane vulnerabile ar fi fost ținute în condiții improprii.
În tot acest timp, controlul instituțional pare să fi fost insuficient sau întârziat, lăsând spațiu unor abuzuri care au continuat ani de zile fără intervenții decisive.
Întrebarea care revine obsesiv: cine răspunde?
Dincolo de dimensiunea penală a cazului, rămâne o problemă sistemică: cum este posibil ca astfel de rețele să funcționeze ani la rând fără a fi oprite la timp?
Fiecare nou caz de tip „azil al groazei” readuce aceeași concluzie incomodă — intervențiile autorităților vin, de regulă, după ce pagubele sunt deja ireversibile, iar victimele nu mai pot fi salvate.
În Bihor, ancheta DIICOT continuă, iar autoritățile au pus la dispoziția rudelor un număr de contact pentru identificarea și localizarea victimelor. Însă pentru mulți, întrebarea esențială rămâne aceeași: câte astfel de „cazuri izolate” mai trebuie să apară până când sistemul de protecție socială va deveni cu adevărat preventiv, nu doar reactiv?
