
Adrian Tase este unul dintre cei mai cunoscuţi medici din Argeş. Fost şef al Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, cardiolog de succes la Spitalul Judeţean şi unul dintre specialiştii argeşeni care pun umărul serios la cercetarea în domeniul medicinei cardio-vasculare, Adrian Tase are ca pasiune şi pianul. Nu de puţine ori acesta a oferit presei şi personalităţilor din Argeş adevărate recitaluri. Pasiunea pentru muzică a fost moştenită şi de fiul acestuia, Andrei. Fiul lui Adrian Tase are 15 ani şi este elev, în primul an, la Liceul de Artă „Dinu Lipatti”, din Piteşti. Ştie să cânte la pian, la voce şi la chitară, însă pasiunea lui cea mare o reprezintă percuţiile. La tobe se pregăteşte intens şi în timpul liber, profesor fiindu-i chiar bateristul din trupa de estradă a Teatrului Alexandru Davila, Toni Dumitru.
,,Îi las fiului meu să-şi aleagă orice carieră doreşte!”
La Piteşti, Andrei Tase repetă împreună câţiva prieteni. Vara trecută, în schimb, a avut şansa să cânte chiar în clubul The Cavern, din Liverpool, locul unde legendara trupă Beatles şi-a început cariera şi care, odată cu trecerea anilor, a devenit chiar sediul oficial al formaţiei. În iulie, Andrei Tase a cântat alături de doi tineri muzicieni britanici, care îi imită pe Paul McCartney şi John Lennon.
„Atât eu, cât şi soţia mea, suntem medici. Nu ţin ca fiu nostru să urmeze

tradiţia din familie sau să îi impunem o anumită carieră. Îi las fiului meu să aleagă orice carieră doreşte, numai să o urmeze aşa cum trebuie şi să facă performanţă,” a dezvăluit medicul Tase.
„Pentru 2012, îmi doresc mai multă linişte!”
Adrian Tase a mărturisit că anul 2011 a fost foarte bun, din punct de vedere profesional, numai că a fost extrem de agitat. Mulţi dintre colegii medicului Tase au ieşit la pensie sau se pregătesc de pensionare, alţi colegi au ales să lucreze la spitale din străinătate, ceea ce face munca la Spitalul Judeţean Argeş mai intensă decât anii trecuţi. „Trebuie să îmi reanalizez un pic priorităţile. Dacă munceşti mai mult, mai mult, tot mai mult devine riscant… În 2011, am avut o lucrare importantă, pe care am prezentat-o la Congresul European de cardiologie, am primit un premiu la Congresul Asia-Pacific de Cardiologie, titlul de Fellow, plus câteva alte prezentări la congresele de cardiologie din România, lucrările fiind atât în limba engleză, cât şi în limba română,” a declarat Tase.
La nivel de Spitalul Judeţean, activitatea cardiologilor a fost uşurată, întrucâtva, de noi dotări cu monitoare şi se speră ca, în 2012, să se mai achiziţioneze ceva aparatură medicală.
„Ideal ar fi să dezvoltăm nişte proiecte, cu atragere de fonduri din exterior. Oricum, e binevenit şi ajutorul primit prin reţeaua clasică, naţională, a sistemului medical. În privinţa planurilor pe 2012, nu vreau să îmi modific activitatea din ultimii ani radical, numai că imi doresc mai multă linişte,” şi-a exprimat Adrian Tase dorinţa pentru acest an.


