Ediția din acest an a Balului Cavalerilor Vinului a fost un evenimentul dedicat înființării Consulatului România al OEVE. Contractul de înființare a Consulatului România al OEVE a fost semnat în Eisenstadt-Austria, la data de 21.10.2011.
OEVE, Consulatul România este o organizație culturală care și-a propus să promoveze valorile culturale, în general, şi vinul – privit ca un bun cultural -, ca parte integrantă a identității europene şi parte a identității noastre naționale, în special.
Printre cei care au primit diplome de excelenţă pentru sprijinul acordat Ordinului în procesul de constituire a Consulatului România al OEVE se cuvine de nominalizăm în mod deosebit pe Senatorul Josef Jenei, ambasador al Ordo Equestris Vino Europae, Tudor Pendiuc, primar al municipiului Pitești și pe Părintele Prof. Eugeniu Matei, protopop al Muscelului.
Balul Cavalerilor Vinului a fost onorat atât de prezența unor delegații reprezentând organizații locale ale ordinului, cât și delegații naționale din Republica Moldova, Ungaria, Elveția și Austria.
Alături pe senatorul Josef Jenei, ambasador al Ordo Equestris Vino Europae, de Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti, şi de Părintele Prof. Eugeniu Matei, protopop al Muscelului, alte personalități prezente la eveniment au mai fost Prof.univ.dr.ing. Constantin Croitoru, expert al României la Organizaţia Internaţională a Vinului, Ing. Dorin Heroiu, vicepreşedinte Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România, Dr.Chim.Elena Heroiu, specialist oenolog, degustător expert al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România, Dan Balaban, proprietar al renumitului brand de vinuri exclusiviste DAVINO, Cezar Ioan, editor coordonator Vinul.ro, Cătălin Păduraru, critic de vin şi fratele său, actorul Adrian Păduraru, protagoniştii serialului de televiziune „Frăţia Vinului”, Dorin Falcă, director executiv al D.G.F.P.Argeş, Ciprian Berevoianu, director I.T.M. Argeş, Sever Stanciu, director general I.T.R.S.V. România.
Delegaţia Austriei a fost reprezentată de Josef Jenei şi Hermine Jenei, cea a Elveţiei de Andreas Popovici, Werner Eichenberger, Guido Irion, Rudolf Koradi şi Stefan Oprea, delegația Republicii Moldova a fost repezentată de Alexandru Sapojnic şi Iurii Spivacenco, iar cea a Ungariei de Iosif Ferentz.

De asemenea, în cadrul balului, Consulatul România al OEVE a lansat Proiectul „Terra Valachorum”, proiect care are două componente:
Pe de o parte reprezintă numele vinului conceput special de către DAVINO pentru Consulatul România al Ordinului European al Cavalerilor Vinului.
Primul vin Terra Valachorum a fost produs într-o ediţie limitată de numai 420 sticle şi reprezintă un cupaj de fetească neagră, cabernet sauvignon şi merlot, din recolta anului 2009 (anul înfiinţării organizaţiei).
În fiecare an, Consulatul România al OEVE va prezenta vinul „Terra Valachorum”, următoarea ediţie fiind disponibilă celor interesaţi începând cu luna decembrie 2012.
Din comercializarea vinului „Terra Valachorum” vor fi finanţate anual burse destinate tinerilor specialişti oenologi, în acest fel Consulatul România înţelegând să se implice în sprijinirea industriei viti-vinicole româneşti, aceasta reprezentând cea de-a doua componentă a Proiectului „Terra Valachorum”.
Atât selecţia vinului „Terra Valachorum”, cât şi selecţia tinerilor specialişti care vor beneficia de bursele „Terra Valachorum” vor fi realizate de către Comisia ştiinţifică ce va funcţiona în cadrul Consulatului România al OEVE şi care va cuprinde nume sonore din industria viti-vinicolă românească: Prof.Dr.Ing. Constantin Croitoru, Dr.Chim. Elena Heroiu, Ing.Dorin Heroiu, Criticul de vin Cătălin Păduraru.



