UPDATE: 07.09.2012
Deţinuţii care s-au încăierat zilele trecute chiar în curtea Penitenciarului Colibaşi s-au luat la harţă, se pare, din cauza unui motiv pueril. Totul ar fi pornit de la…o blondă pe care au văzut-o la ieşire din Curtea de Apel Piteşti, acolo unde aveau proces. După ce ar fi urcat în după, au început schimburile de replici, unul dintre ei folosind cuvinte defăimătoare la adresa blondei, iar celălalt luându-i apărarea femeii pe care niciunul dintre ei nu o cunoştea. Odată ajunşi în curtea penitenciarului, deţinuţii au scos „din dotare” arme pe care, teoretic nu ar fi avut voie să le deţină: cuţite şi bâte. cel puţin asta spun rănile lor, majoritatea fiind tăiaţi, zgâriaţi, loviţi, fără însă a fi foarte grav răniţi. Expertiza medico-legală a stabilit că unii dintre deţinuţi au fost tăiaţi cu obiecte ascuţite şi au fost loviţi cu bâte. Un singur deţinut a fost mai grav rănit şi s-a stabilit că necesită o lună de îngrijiri medicale. Între timp, în cadrul penitenciarului a fost demarată o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat şi cine se face responsabil de acest incident.
UPDATE: 06.09.2012
Deţinuţii care s-au încăierat, ieri, chiar în curtea Penitenciarului Colobaşi au fost duşi la spital pentru îngrijiri medicale. Niciunul dintre ei nu este foarte grav rănit, aşa că, în această dimineaţă, ei au fost aduşi înapoi la închisoare. „Persoanele private de libertate care au primit recomandare medicală de prezentare la o unitate spitalicească din sistemul naţional de sănătate, au fost readuse în Penitenciarul Colibaşi. Acestea au prezentat plăgi de dimensiuni reduse, echimoze şi escoriaţii la nivelul corpului şi, conform specialiştilor, se află în afara oricărui pericol, nefiind necesară internarea acestora.În acest caz au fost sesizate organele de urmărire penală. De asemenea, Administraţia Naţională a Penitenciarelor efectuează cercetări cu privire la cauzele şi împrejurările în care s-a produs incidentul”, se arată într-un comunicat emis de către reprezentanţii penitenciarului.
Mai mulţi deţinuţi care ispăşesc pedepse în cadrul Penitenciarul Colibaşi s-au încăierat chiar în curtea închisorii, fiind nevoie de intervenţia personalului din cadrul penitenciarului pentru a-i despărţi. Şase dintre cei 12 deţinuţi implicaţi în această altercaţie s-au ales cu răni, niciunul nefiind însă în pericol să-şi piardă viaţa. Reprezentanţii penitenciarului au transmis un comunicat de presă cu privire la cele întâmplate: „În data de 05.09.2012, în jurul orei 17.00, a avut loc o altercaţie fizică între 12 persoane private de libertate, aflate la curtea de plimbare. Personalul aflat în serviciu a intervenit imediat pentru aplanarea conflictului şi ulterior persoanele implicate au fost prezentate la medicul de gardă din cadrul Penitenciarului Spital Colibaşi. În urma recomandărilor medicale, șase persoane private de libertate vor fi prezentate pentru consultații de specialitate la Spitalul Judeţean Argeş. De asemenea, menționăm că persoanele private de libertate implicate în altercație nu sunt grav rănite și urmează a fi prezentate la Serviciul de Medicină Legală Argeş în vederea efectuării unei expertize medicale.”
La nivelul Penitenciarului Colibaşi a fost demarată o anchetă internă pentru stabilirea cauzelor care au condus la producerea incidentului, urmând a fi sesizate și organele de urmărire penală.












