O argeșeancă în vârstă a rămas fără suma de 26.000 de lei (aproximativ 6000 de euro) după ce a fost înșelată prin deja celebra metodă ,,Accidentul”. Femeia de la celălalt capăt al firului i-a spus să nu închidă telefonul deoarece este foarte important să ţină legătura pînă cînd cineva va veni să ia banii şi plîngea într-una. Bătrîna i-a spus că dacă vrea este mult mai uşor să meargă a doua zi la bancă şi să îi trimită banii respectivi, dar aşa-zisa fiică nu a fost de acord şi i-a spus că este mai bine să facă cum zice ea. După bani a venit o femeie în jur de 30 de ani, brunetă şi cu pantaloni albi, care a pretins că este secretara medicului fiicei sale. S-a dat jos dintr-o maşină, care bătrînei i s-a părut a fi un taxi, în care se mai aflau cîteva persoane. Ca să fie şi mai credibil, au pus-o înainte pe bătrînă să le dea în scris, pe o coală de hîrtie, că este de acord ca fiica ei să fie operată în Spania. Ea considereă că erau oameni care ştiau cît de cît zona, deoarece indicaţiile ei erau uneori de prisos, iar hoţii au ajuns foarte repede la faţa locului. „De la celălalt capăt al firului, medicul mă tot întreba dacă a venit maşina cu femeia după bani ca să se poată apuca de operaţie”, ne-a spus păgubita. După ce au luat punga cu bani, ele i-au spus femeii să intre în casă. În plus, i-a spus că dimineaţă la ora 7.00 or să vină din nou acasă la ea ca să îi ia să îi ducă în Spania, la spital, la fată. După ce şi-a dat seama despre ceea ce s-a întîmplat cu adevărat, femeia şi băiatul său, împreună cu nepotul au sunat-o pe fată în Spania şi i-au spus ceea ce s-a întîmplat. Coincidenţa a făcut ca femeia să se afle în spital, aşteptînd să intre în operaţia de fiere. Ca şi în cazul de săptămîna
trecută hoţii au sunat pe telefonul fix. Fata femeii lucrează de 9 ani
în Spania, iar pentru banii ce au fost furaţi ea a muncit aproape un
an de zile. Bătrînei îi părea rău că a trebuit să îi mai spună fiicei
despre această nefericită întîmplare, chiar înainte ca aceasta să
intre în reala operaţie deoarece a început să plîngă cînd a aflat, dar
era fericită ci mama ei nu a păţit nimic. Femeia a mai auzit de astfel
de întîmplări, dar niciodată nu s-a gîndit că i se poate întîmpla ei,
în plus a contribuit mult şi faptul că fiica sa chiar trebuia să facă
o operaţie. Acum, Maria Bădăran spune că dacă i-ar prinde pe hoţi i-ar
bătea cu coada de la sapă. Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare
penală pentru înşelăciune.