Încep să apară și primele informații din culisele reținerii primarului orașului Mioveni, Ion Georgescu (PSD), om care conduce destinele orașului constructorilor de mașini încă din 2006. Conform unor informații obținute pe surse, denunțătoarea este nimeni alta decât fiica lui Valerică Nicolae, comandantul Poliției Locale Pitești. Valerică Nicolae este unul dintre oamenii de bază ai primarului Cristian Gentea (PSD). Nu este deloc întâmplător acest denunț, de mai bine de doi ani existând un conflict mocnit între aripa pesedistă condusă de Cristian Gentea și cea condusă de binomul de la Mioveni Ion Georgescu-Simona Bucura Oprescu. Se pare că Gentea, dar și alți lideri PSD locali nu mai suportau comportamentul lui Ion Georgescu și al ministrului Simona Oprescu, edilul piteștean fiind chiar umilit la un eveniment politic de către aceștia, spun sursele noastre. Lucrurile sunt cu atât mai interesante, mai ales că Valerică Nicolae, fost ofițer al Poliției Naționale pe vremuri, și cu Ion Georgescu au fost colegi la Uzina Dacia.
Se anunță o noapte a cuțitelor lungi la PSD Argeș, primarul Ion Georgescu fiind, cel mai probabil, doar primul dinozaur politic executat de către reprezentanții noului val al social-democrației argeșene! În această seară, fără prea multe discuții, Ion Georgescu a fost exclus din PSD! Cel mai probabil, nici Simona Bucura Oprescu nu va trece prin momente tocmai bune, luptele mocnite din sânul PSD Argeș ajungând acum la fazele de denunțuri, demiteri și arestări.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.