Despre primarul orașului Topoloveni, presa din Argeș a scris și va mai scrie pagini întregi… Sunt deja intrate în folclor modalitățile prin care a trecut în patrimoniul clanului său mare parte dintre spațiile comerciale și dintre terenurile din oraș, modul în care își sperie adversarii politici și îi cinstește pe cei care îi sunt aproape întru toate măgăriile imaginate de administrația de tip mioritic. De două luni, Gheorghiță Boțârcă, pe numele său din buletin, a început al șaptele mandat de primar, intenționând, prin mijloace demne de evul mediu, să își treacă pe cartea de muncă măcar zece mandate, așa cum declara el la o televiziune din Argeș. Credeați că Boțârcă, de 23 de ani de când este primar, le-a făcut pe toate? Aș, de unde! Mai are multe de demonstrat locuitorilor masochiști ai Topoloveniului, care l-au votat în procent de 80%.
Terenul dintr-o râpă, la schimb cu sediul PSD
După ce a băut șprițurile de rigoare în urma realegerii sale în funcția de tartor al orașului, Gheorghiță Boțârcă a convocat prima ședință de consiliu local din noua legislatură. Muritorii de pe domeniile boțârțești se așteptau la hotărâri care priveau reabilitarea vreunei școli, a vreunei șosele, când colo… Încă de la începutul ședinței, Boțârcă a propus adoptarea unei hotărâri prin care un teren de-al său, de 9.500 de metri pătrați, aflat într-o râpă, să treacă în patrimoniul Primăriei, iar acesta să primească, în schimb, un spațiu comercial de 250 de metri pătrați unde funcționează sediul PSD Topoloveni. După ce că Boțârcă deține, neoficial, mai bine de jumătate din Topoloveni, de sediul PSD mai avea nevoie. Bineînțeles, consilierii USL au votat cu sârg proletar această hotărâre.
,,Lăsând la o parte conflictul de interese privind acest schimb de teren, dintre el ca persoană fizică și el ca reprezentant al Primăriei, nu a făcut nimeni niciun fel de evaluare privind valoarea bunurilor care au făcut obiectul schimbului. Majoritatea USL a Consiliului Local Topoloveni face exact ce vrea Boțârcă, de foarte multe ori încălcându-se foarte grav legea,’’ a declarat unul dintre consilierii locali din PDL.