Bufonul şi Buffon

Mihail Soare

Ziua de joi ne-a prilejuit, ca în atâtea multe dăţi, ocazia de-a alătura fotbalul de politică, ieşind nu vreo tochitură picantă şi grasă măcelărească ori vreun sărăcăcios ghiveci mănăstiresc de post, ci un soi de politichie cu tichie. De mărgăritar, „fireşte”, ca să-l citez pe lunetistul sinucigaş, mai cunoscut sub supranumele de N 0049, de la Rahova. Aşa cum într-o vafelă crocantă cu aromă fericită de copilărie punem (că tot e vară) şi îngheţată de vanilie, cu iz cuceritor de colonii exotice, dar şi îngheţată păstoasă, densă, misterioasă ca noaptea, de ciocolată. La Varşovia se juca semifinala Campionatului European dintre Germania şi Italia, cu nemţălăii plăvani ai cancelăresei Merkel daţi favoriţi de toate casele de pariuri sportive, de la Reykjavik şi până-n Patagonia, de la Pleniţa sau Caracal la Ouagadougou. Cele de pariuri politice aveau şi ele treaba lor vis-à-vis de o partidă care se disputa la Bruxelles, însă nu pe Stade Constant Vanden Stock al lui Anderlecht ori pe altă arenă a cunoscutului oraş flamand, ci în sală. În sala Consiliului European. Aveam, dintr-o pornire uşor de înţeles, favoriţii mei şi ei nu erau „arienii” Özil, Boateng sau Khedira, ci arhitectul Pirlo, „spălăcitul” Balotelli şi excepţionalul portar al lui Juve, Buffon, cel care, alături de genialul Del Pierro, însoţise într-o penitenţă admirabilă echipa lor de suflet în Serie B, după celebrul scandal Calciopoli, în urmă cu vreo şase sezoane.

Marele Buffon avea să fie unul din eroii serii, fiind învins doar o dată, de la punctul cu var de ochiosul turcaleţ cu acte de neamţ, Mesut, în al doilea minut de prelungiri, prestaţia sa fiind, în rest, la înălţimea renumelui său de vedetă nevedetă. Cerebral, calm, inspirat, aşa a fost joi cel considerat de mulţi (nu cred că şi de Piţurcă) portarul numărul unu al lumii din ultimii ani.

Fără să fie convocat de nimeni, crezând că e vorba de vreo miuţă în ţurloaiele goale pe maidanele roşii pline de ciulini de la Olteniţa, Mârghia sau Ochiul Boului, arsă alături de Nea Nelu, Viorel Hrebenciuc ori Vanghelie, îmbrăcat într-un tricou lălâu care se vedea de la o poştă că nu-i aparţine, având carnetul de jucător vizat cu creionul chimic pe şest doar pentru liga a patra, a descins în capitala Belgiei, rânjind ca un miel belit dintr-un galantar soios din piaţa de la Roşiorii de Vede, bufonul Victor Ponta. A jucat cu mingea la perete preţ de câteva minute, spre desfătarea Dacianei şi alicitului său socru şi l-a rugat pe masorul Marga să-l pozeze lângă un ins pe care Victoraş îl credea premierul nu ştiu cărei ţări, aflat acolo cu treabă, printre titulari, dar care se pare că era un destoinic chelner vorbitor de valonă. Oricum, avea de gând să măsluiască în photoshop o fotografie de grup, în care să apară şi el lângă vedetele adevărate ale Europei şi pe care s-o arate la sosirea în ţară neamurilor, Abramburicăi, lui Brădişteanu şi lui ăla micu’ cu ochi miraţi al lui Voiculescu.