Consiliul Judeţean Argeş, Centrul de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Argeş şi Comisia Naţională de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial din subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului, vă invită la o întâlnire cu folclorul, arta populară şi bucătăria ţărănească din zonele etnografice de mare prestigiu Muscel şi Argeş prilejuite de participarea la evenimentul organizat de Muzeul Etnografic în Aer Liber din Szentendre – Budapesta, în săptămâna Rusaliilor (11 – 13 iunie 2011).
Manifestarea este menită să promoveze tradiţia Căluşului înscrisă din 2005 pe lista valorilor reprezentative ale patrimoniului cultural intangibil, alcătuită de UNESCO, de aceea vor fi prezenţi vestiţii căluşari din Stolnici – Argeş care vă vor încânta cu prestaţia lor elegantă şi plină de vivacitate. Alături de ei vor efectua demonstraţii meşteri populari renumiţi, va fi organizată o expoziţie de costume şi accesorii tradiţionale realizate de Cooperativa „Marama Musceleană” din Câmpulung Muscel, precum şi o alta de produse alimentare specifice zonelor desemnate. În cursul zilei de 11 iunie a.c., la workshop-ul organizat în incinta muzeului din Budapesta vor fi prezentate rezultatele cercetărilor recente în vetre căluşăreşti din Argeş, Dolj, Olt şi Teleorman, precum şi cele mai importante realizări ale Comisiei Naţionale în domeniul salvgardării Căluşului.



