PP-DD Argeş şi-a stabilit şi candidatul pentru colegiul senatorial Curtea de Argeş-Câmpulung. Este vorba de Dragoş Dumitriu, fost deputat de Argeş în legislatura 2004-2008. Acesta a candidat în anul 2008 pentru fotoliul de primar în Câmpulung din partea PC. Pentru că nu putea să candideze dacă nu avea domiciliu în oraşul nostru, la acea dată, preşedintele PC de Câmpulung, Manuel Zenovie i-a făcut mutaţie la el acasă.
Alegerile au decurs rău pentru Dumitriu, astfel că acesta nu a reuşit să ajungă să stea comod pe fotoliul de primar al Câmpulungului, așa cum și-ar fi dorit. Astfel că el şi-a luat tălpăşiţa de unde a venit, numai că mutaţia a uitat să o rezilieze iar pentru ca binevoitorul să îl poată da afară din casă trebuia să îl acţioneze în instanţă, lucru care se pare că nu s-a întâmplat nici până astăzi.
Persoane din anturajul conservatorului şef fac glume pe marginea acestui subiect întrebându-se cum va vota familia acestuia, unul cu candidatul pentru senat al USL, altul cu Dumitriu, sau îl susţin cu toţii în tăcere…


