Suspendarea şi referendumul din 29 iulie au dat mulţimii o mulţime de subiecte de analizat. Fie că acestea se discută la nivel de scară de bloc, fie la nivel de partide politice, cantitatea de ipocrizie dictează declaraţiile făcute. Este şi cazul deputatului de Argeş Radu Vasilică care a afirmat următoarele: „La conferinţa de presă de ieri de la sediul de campanie, domnul Băsescu ar fi trebuit să lipească afişe cu Constituţia sub picioare şi nu pe panoul din spate. A încălcat-o de zeci de ori”. Ar trebui ca domnul Vasilică să nu uite că şi partidul dumnealui a încălcat nu doar o dată Constituţia în doar câteva luni de când este la guvernare, trecând cu mult peste limita de nesimţire, prin simpla încercare a membrilor USL de a-şi elimina toate obstacolele care i-ar putea împiedica să capete puterea absolută. Să nu începem să vorbim despre demiterea neconstituţională a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, să nu vorbim despre demiterea, de asemenea neconstituţională, a Avocatului Poporului, să nu vorbim despre eliminarea competenţei Curţii Constituţionale, act care nu numai că este neconstituţional, dar depăşeşte toate limitele nesimţirii. Să anulezi deciziile Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte constituţionalitatea hotărârilor parlamentului este un lucru care demonstrează cum mârşavii încearcă să pună mâna făţiş pe puterea absolută.
Cu toate astea, domnul deputat îi îndeamnă pe români ca înainte de a merge la vot, să se uite în frigider. Dacă acesta e gol, atunci să voteze pentru demitere, iar dacă nu, să voteze împotriva demiterii. Întrebarea ar fi: dacă românii vor vota demiterea preşedintelui, oare frigiderul se va umple, va rămâne la fel de gol, sau oare nu vom mai avea nici măcar frigidere?
La o întrebare a unui coleg jurnalist, dacă Vasilică va mai candida la parlamentare, dragul deputat a afirmat că nici măcar nu are certitudinea dacă va mai trăi sau nu. Oare domnul Vasilică ştie ceva şi noi nu? Cert este că ne vom mai aştepta la astfel de declaraţii din partea dumnealor, iar cantitatea de ipocrizie din aceste declaraţii va fi, cu siguranţă, uriaşă.



