Jucătorii de la HC Argeş au plecat și ei în această dimineață în cantonament. Pireştenii se vor pregăti la Voina până pe data de 8 august şi vor încerca să acumuleze cât mai mult din punct de vedere fizic. Și sezonul viitor ei vor fi conduși de pe banca tehnică de către antrnorul Titel Răduţă. Acesta are mari aşteptări de la elevii săi în cadrul acestui stagiu de pregătire. „Este un cantonament care le pică foarte bine băieților. Eu îmi doresc ca totul să meargă ok pentru noi şi chiar avem mare nevoie de o pregătire fizică bine pusă la punct. Vor urma ulterior şi diverse merciuri amicale, dar principala grijă pentru momentul de faţă este ca din punct de vedere fizic totul să fie la un nivel cât mai bun. Vom pregăti apoi cât mai bine echipa şi vom încerca să atingem un nivel foarte bun și din punct de vedere tehnico-tactic”, a declarat Titel Răduţă, antrenorul principal al echipei HC Argeş.
Cantonament și pentru HC Argeș
Niciun comentariu


