România pare, la prima vedere, pregătită pentru o eventuală criză energetică. Oficial, țara dispune de rezerve petroliere strategice suficiente pentru aproximativ 90 de zile. Însă această cifră, frecvent invocată, ascunde o realitate mult mai complexă. Potrivit analizei realizate de expertul Dumitru Chisăliță, din cadrul Asociația Energia Inteligentă, aceste stocuri nu garantează nicidecum trei luni de consum fără probleme la pompă.
În prezent, România produce anual circa 2,7 milioane de tone de țiței, însă această cantitate acoperă doar o parte din necesarul intern. Aproximativ 75% din consumul de petrol este asigurat din importuri, iar în ultimii ani peste 60% dintre acestea au provenit din Kazahstan. În contextul în care fluxul de țiței kazah a fost întrerupt în iulie 2026, dependența devine o vulnerabilitate majoră.
Problema nu ține doar de cantitatea totală de petrol disponibilă, ci mai ales de forma în care se află aceste rezerve. Din cele aproximativ 2 milioane de tone de stocuri de urgență, mai bine de jumătate reprezintă țiței brut, care nu poate fi utilizat direct. Restul este împărțit între motorină, benzină, păcură și alte produse, fiecare cu roluri diferite în economie.
De aici apare și una dintre cele mai mari confuzii: cele „90 de zile de rezerve” nu înseamnă 90 de zile în care benzinăriile vor funcționa normal fără nicio intervenție. Sistemul funcționează doar dacă toate verigile – de la transport la rafinare – rămân operaționale.
Analiza atrage atenția că adevărata vulnerabilitate nu este benzina, ci motorina. Economia României depinde în mare măsură de acest tip de combustibil: transportul de marfă, agricultura, construcțiile și chiar serviciile de urgență funcționează în principal pe bază de motorină. Într-un scenariu sever, în care importurile din Kazahstan rămân blocate timp de șase luni și nu sunt identificate rapid alternative, stocurile comerciale de motorină s-ar putea epuiza în aproximativ 40 de zile.
După acest prag, deficitul ar trebui acoperit din rezervele strategice și din producția rafinăriilor, care însă ar funcționa la capacitate redusă. Problema este că o criză nu apare neapărat când rezervele sunt complet epuizate, ci atunci când fluxul zilnic de aprovizionare nu mai poate ține pasul cu cererea.
Într-un astfel de scenariu, primele efecte nu ar fi golirea simultană a tuturor benzinăriilor, ci apariția treptată a problemelor: întârzieri în aprovizionare, dispariția anumitor tipuri de carburant, dificultăți pentru stațiile independente și creșterea cererii din partea transportatorilor. În final, autoritățile ar fi nevoite să prioritizeze consumatorii esențiali – ambulanțe, poliție, transport public sau distribuția alimentelor.
Interesant este că benzina nu ar intra, cel puțin în acest scenariu, într-o criză majoră. Consumul mai redus și stocurile disponibile ar permite acoperirea necesarului. În schimb, alte produse, precum kerosenul pentru aviație, rămân vulnerabile, mai ales în cazul unor probleme la rafinării.
Concluzia analizei este clară: securitatea energetică nu poate fi evaluată doar printr-o cifră generală. Nu este suficient să știm câte milioane de tone de petrol există în rezerve, ci cât combustibil poate ajunge efectiv, zi de zi, la consumatori și în ce condiții.
Dacă întreruperea importurilor din Kazahstan ar fi de scurtă durată, România ar putea gestiona situația fără efecte majore. Însă o criză prelungită ar necesita măsuri rapide și coordonate: identificarea unor surse alternative, mobilizarea stocurilor externe, reducerea consumului și prioritizarea sectoarelor critice.
Important de menționat este că acest scenariu reprezintă o simulare realizată de Asociația Energia Inteligentă și nu o prognoză oficială. Totuși, el evidențiază clar punctele sensibile ale sistemului și nevoia unei strategii mai detaliate pentru gestionarea unor eventuale crize energetice.
