Cătălin Grigore: „Revelion RSR!’’

În ultimii ani, cu mici excepţii, atunci când am fost la nişte rude din Ardeal, am petrecut sărbătorile de iarnă acasă. Mai cu seamă Revelionul, o sărbătoare laică a întregului Mapamond, care în România are o puternică conotaţie comunist-materialistă, dedicată exclusiv pântecului, desfrâului şi, în ultima vreme, emisiunilor din ce în ce mai insipide şi de prost gust.

Personal, o receptez ca o sărbătoare a liniştii şi a reflecţiei – chiar dacă nu o situezi la nivelul timpului şi spaţiului absolute. Situat la nivelul coordonatelor locale, hai să le spunem fireşti, evenimentul îşi dă duhul într-un mare tămbălău, când din blocurile oraşului, la ora zero, ţâşnesc zbierete animalice, sticle sparte, petarde care-ţi pică de la etajele superioare pe balcon şi, mai nou, focuri de artificii fastuoase lângă fântâni cântătoare din buricul oraşului, puse în scenă de primari opulenţi pentru o populaţie din ce în ce mai pauperă.

Urmează apoi cheful, mâncat, băut şi sex în clandestinitate – ingrediente pentru un mod viaţă găunos. E adevărat că şi asta se petrece în mai multe feluri, după posibilităţi. Cine are are bani, amantă şi anturaj pleacă în vreo staţiune de lux, însoţit, bineînţeles de nevastă şi de copii. Cine nu are, dar are aceleaşi pofte, „deziderate” şi „valori” merge la vreo urgie publică, mai ieftină, eventual moca, pentru turmă. Locaţia este de obicei impersonală, vreun pavilion expoziţional sau vreun „restaurant” – cantină.

Ceea ce s-a întâmplat anul acesta în judeţul Dolj, la Restaurantul RSR – unde cei 600 de comeseni au devalizat localul pentru ca li s-a oferit mâncare stricată –  este un simplu detaliu dintr-un cadru mai mare de sărbătorire prin fel de fel de cantine şi discoteci a unor momente – evenimente  simbolice din scurta noastră viaţă prin această localitate a Universului -, respectiv botezuri, nunţi, înmormântări, şi alte treceri prin vame ale timpului.

Mă întreb cât de lacom, pofticios sau de inconştient poţi să fii să te duci cu familia în astfel de jafuri de localuri, printre necunoscuţi cu priviri hulpave şi libidinoase, expus vicleniilor şi malpraxisului „chelnerilor” şi „bucătarilor” sau nemerniciei unui patron care-şi lichidează stocul de marfă expirată, ştiind că nu o să intervină niciodată „protecţia consumatorului”, care va spune apoi despre tine în batjocură că erai beat sau drogat.

Nu trebuie să fii sociolog sau antropolg ca să-ţi dai seama că un indiciu relevant pentru sănătatea unei societăţi este dat de modul în care ştim să petrecem. Asta pentru că petrecerea presupune o anumită comunitate cel puţin, dacă nu comuniune, precum şi o anumită stilistică.

Dacă un tablou hiperbolic precum Grădina plăcerilor lumeşti al lui Hieronymus Bosch degajă stil, transcendenţă şi armonie chiar şi în cazul celor mai ordinare pofte, atunci o emisiune tv despre modul în care mulţi dintre noi – de la politicieni şi vedete până la plebe – au petrecut Revelionul  sugerează foarte mult.

Cred că este vorba deopotrivă de o problemă de politică, de etică şi de… estetică!