USL a depus, miercuri moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de către Mihai Răzvan Ungureanu, la Birourile permanente ale Senatului şi a Camerei Deputaţilor.
Ca să aflăm punctul de vedere al celor aflati la putere despre acest act, l-am întrebat pe Cătălin Teodorescu, lider al Aliantei pentru Arges si Muscel, care este opinia sa cu privire la motiune:
” Moţiunea de cenzură este un exerciţiu democratic firesc, însă demersul opoziţiei este lipsit de fundament şi de argumente. Guvernul MRU are mandatul doar de două luni, fiind pentru prima dată în istoria post-decembristă când un executiv este supus acestei proceduri într-o perioadă atât de scurtă de la învestirea în funcţie. Această moţiune este un test pentru a se verifica rezistenta Coaliţiei de guvernământ, care va trece şi peste acest examen.”
Întrebat fiind despre atitudinile liderilor USL, Cătălin Teodorescu ne-a declarat:
“Liderii USL sunt camarazi până la liste. Neînţelegerile dintre ei sunt tot mai evidente. De exemplu, disensiunile apărute la numirea candidaţilor în Capitală: Crin Antonescu a nominalizat candidaţi pe liste separate, Victor Ponta pe liste comune. Liderii USL crează agitaţie, doresc să manipuleze şi să dezinformeze opinia publică pentru a distrage atenţia oamenilor de la tensiunile din Coaliţia USL.”


