În cadrul ședinței Biroului Permanent Județean, care a avut loc ieri la Curtea de Argeș, Cătălin Teodorescu a hotărât să candideze la funcția de președinte al CJ Argeș.
,,Fiind președintele filialei, era normal să îmi asum cea mai grea candidatură. Am 11 ani de politică, nu mă aștept să fie o luptă ușoară, dar cred că va fi una de succes. Nu vreau să fie o campanie cu atacuri la persoană, ci una constructivă, bazată pe dezbateri și pe interesul cetățenilor. Printre obiective: transparența chelturii banilor publici, lucru care nu s-a întâmplat de la Revoluție încoace. Banii au fost distribuiți pe criterii strict politice, neavând treabă cu bunul trai al cetățenilor sau de nevoile lor. De asemenea, doresc atragerea de investiții noi pentru Argeș, prin sprijinirea investitorilor, mai puțină birocrație și crearea de parteneriate public-private, pentru crearea de parcuri industriale. Un parc industrial înseamnă mai multe locuri de muncă. În Argeș nu este niciun parc industrial adevărat.
Un alt obiectiv: dezvoltarea turismului. Singurul județ din zonă care nu are pârtie de schi. Putem să amintim și de cetatea Poienari, care este insuficient promovată.
Cât despre agricultură, în sudul județeului nu există un depozit de cereale centralizat, cum în nord nu există un depozit pentru fructe. Sperăm ca cetățenii să realizeze că este timpul ca lucrurile să se schimbe în Argeș,’’ a declarat Teodorescu.