Șaptesprezece elevi ucrainieni s-au înscris ca audienți până la acest moment în școlile, liceele și grădinițele din Argeș. Aceștia provin din zona conflictului armat din Ucraina și se află în județul nostru însoțiți de un părinte.
Trei dintre ei iau parte la cursuri la două licee din Pitești, Colegiul Național ”Alexandru Odobescu” și Colegiul Național „I. C. Brătianu”, nouă la școli din Pitești, Mioveni și Vrănești, iar cinci micuți merg la grădinițe din Pitești și Mioveni. Primele cereri au fost depuse la Inspectoratul Școlar Județean de către mamele copiilor în data de 17 martie, iar ultimele în data de 11 aprilie, potrivit unei statistici realizate vineri.
La nivel național, potrivit datelor centralizate săptămânal de ministerul Educației, vineri, 15 aprilie erau 1.588 de copii ucraineni repartizați/înscriși deja ca audienți în școli și grădinițe.