Vizitarea, forografierea, studierea anumitor locuri parțial sau în totalitate abandonate, mai pe scurt EXPLORAREA URBANĂ, deși nu mai reprezintă de mult timp o noutate în România, încă este privită cu o oarecare doză de scepticism de către mulți dintre cetățeni.
Dar, în ciuda acestui aspect, URBEX-ul reușește să adune destui pasionați, fie că vorbim despre elevi, studenți sau adulți „cu acte în regulă”. Ce înseamnă să fii explorator urban și ce implică aceasta, aflați în rândurile care urmează.
Așa cum spune și termenul în sine, explorarea urbană înseamnă vizitarea, mai mult sau mai puțin riscantă, a construcțiilor și imobilelor parțial sau total abandonate, a ruinelor,a catacombelor și nu numai.
Cei atrași de acest „sport”, (spun sport, deoarece implică inclusiv urcarea pe anumite porțiuni cum ar fi acoperișuri, scări de incendiu, pasaje de cale ferată, poduri, termocentrale dezafectate sau nu), în general sunt pasionați și de fotografie, vlogging, blogging, în acest sens reușind să aducă în fața privitorului mai puțin curajos locuri de mult uitate, fărâme de istorie chiar, și de ce nu, dosare în care au fost implicați oameni importanți. În general, cei care au și dus la ruinarea la propriu a respectivelor locuri.
Privit din afară sau la modul mai superficial, URBEX-ul pare extrem de interesant și captivant și nu puțini sunt aceia care spun „WOW, VREAU ȘI EU SĂ FAC ASTA!”, dar nu iau în calcul și o serie de aspecte mai puțin plăcute. Ca explorator urban, te expui și riscurilor în proprtție destul de mare, deoarece vorbim despre pătrunderea imobile cu structură de rezistență șubrezită, locuri unde își mai fac veacul și oameni ai străzii, locuri în care unii vin în încercarea de a fura fierul pentru a-l valorofica, mai apoi, la centrele de colectare, oameni care de cele mai multe ori sunt destul de agresivi la vederea unui „intrus” venit pe teritoriul lor. La polul opus există și cei responsabili cu supravegherea anumitor clădiri, spații cu potențial de explorare, iar aceștia, odată ce te-au prins că ai intrat, consideră că ai încălcat o proprietate privată chiar dacă acolo nu mai locuiește cineva. Un sâmbure de adevăr este și în acest caz, deoarece, legal, orice intrare de acest gen se consideră efracție, infiltrare și aici intervine legea. Da, un aspect deloc plăcut să te duci într-un loc pe care iți dorești să îl vezi și în timp ce fotografiezi să ai surpriza neplăcută de a da nas în nas cu un supraveghetor sau cu un polițist zelos care te somează să părăsești zona și te mai ia și la întebări. Și ca totul să fie cum îi place lui, te mai alegi și cu amendă pentru că ai pătruns într-o zonă cu risc de prăbușire și care mai e și loc privat.
Un alt aspect pe care privitorii entuziasmați în omit este acela că atunci când mergi la explorări urbane există și posibilitatea să te murdărești destul de mult. Clar, nu te poți prezenta în „hainele de duminică” și în sandale sau pantofi cu toc. E necesar să ai o îmbrăcăminte care să îți asigure lejeritate și o încălțăminte adecvată. De preferat bocanci sau cizme de cauciuc dacă luăm în calcul explorarea unor zone în care există și apă. Și să nu uităm nici de sursele de lumină, în astfel locuri iluminatul lipsind de mult timp. Excepție fac, însă, unele imobile cu circuit închis care se pot vizita numai în baza anumitor aprobări obținute. Aici, însă, deja nu mai vorbim despre ceva abandonat, deoarece închis nu înseamnă neapărat ceva părăsit.
Da, este o nișă extrem de interesantă, explorarea urbană, dar nu este chiar pentru oricine. Trebuie să fii chiar pasionat de așa ceva. Am avut ocazia să citesc articole despre explortori urbani din România, sau să și povestesc cu unii dintre ei câte ceva.
smart
Și eu, la rândul meu, fac ceva explorări urbane chiar dacă la scară mai redusă, totul în funcție de cât îmi permite timpul. Personal m-am lovit și de partea aceea mai puțin frumoasă, dar am avut și surprize plăcute. Nu neapărat toți oamenii cu care interacționez au fost reticienți. Poate și datorită sau din cauza faptului că, acolo unde am văzut că se poate vorbi, am discutat cu calm, am explicat ce cu mine în acel loc: ma pasionează astfel de subiecte dar și fotografia și mai și scriu despre. Cu alte cuvinte, „Nu am venit să devastez locul, ci să îl admir, dacă puteți înțelege!”
smart smart smart
O problemă este și aceasta, că lumea încă îi confundă pe exploratorii urbani cu acei derbedei care vin și fac gălăgie, lasă mizerie, sparg, strică mai mult decât este deja stricat, unii mai dau și foc în ideea că vor să le demonstreze prietenilor „cât de tari sunt ei” ca au sărit un gard, au pătruns într-un imobil părăsit și strică pe acolo cam tot ce le pică în mână. Pe principiul „Dar nu e locul meu, da-l naibii! Oricum e deja stricat, e mizerie aici! Nu contează dacă mai fac și eu!”. Ba da, contează! Și încă mult! Deoarece în urma lor venim noi, cei care vrem doar să vedem ceva de mult timp uitat, ceva încremenit asemenea acelor unui ceasornic vechi, vrem să ne imaginăm pentru câteva momente cum arăta cel loc pe vremea când era populat, ce viață aveau oamenii care locuiau în acele case, sau ce s-a întâmplat cu anumiți pacienți dacă ne aflăm între ruinele unui spital. Sau, dacă locurile nu au o poveste a lor, încercăm să facem noi una.
Cum să poți recontura, în minte, povestea locului, dacă ești întrerupt și izgonit pe motiv că „Data trecută știu că ai fost cu prietenii tăi și ați făcut dezastru aici?”. Deși știi că nu ai fost, știi că nu ești ca ei.
Atât cât pot, dacă reușesc să mă înțeleg cu anumiți oameni, încerc să le explic diferențele mai sus menționate. Evident, în cazul în care sunt luată la întrebări.
Explorarea urbană, nu neapărat doar în România, înseamnă pasiune, înseamnă dăruire, înseamnă timp investit pentru aceasta, înseamnă documentare asupra locurilor care urmează să fie văzute și fotografiate. Așa cum spuneam și mai la începutul articolului, este necesar să cunoști și partea legală privind proprietatea privată, privind imaginile folosite uneori în scop comercial nu doar în cel personal. Totul se face bine anticipat, bine gândit, pentru a evita situațiile neplăcute cum ar fi încălcarea proprietăților private, fapt care mai departe poate duce la sancțiuni mai mult sau mai puțin drastice. Și foarte important, evitarea pericolelor la care este expus exploratorul urban (căderi de la înălțime, loviri, agresiuni de ordin fizic, rănirea cu corpuri care prezintă grad mare de risc cum ar fi seringile folosite, eprubetele sparte, rămase prin spitalele abandonate, acele, instrumentele de tăiat, inhalarea diverselor substanțe dăunătoare ș.a.m.d.)
Întotdeauna e de preferat ca astfel de călătorii să se încheie cu zâmbetul pe buze și cu gândul „Astăzi am mai descoperit ceva interesant, astăzi am reușit din nou să mă întorc în timp pentru câteva minute!”
Foto: OTILIA BERCARU -arhivă personală- ***Toate drepturile rezervate
