Centrul Cultural Pitești pregătește pentru perioada 20 – 24 iulie, o nouă serie de evenimente cultural – educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite exclusiv online, pe pagina oficială de Facebook a instituției și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro):
Medalionul literar cu tema Poeți Argeșeni Contemporani – Nicolae Ionescu, susținut de poeta Denisa Popescu, în cadrul proiectului cultural-educativ “Gânduri, rostiri, scrieri”, avându-l invitat pe poetul și muzeograful Nicolae Ionescu.
“Nicolae Ionescu este argeșean din Mozăceni, absolvent al Liceului ”Nicolae Bălcescu” din Pitești, astăzi – Colegiul Național ”I.C.Brătianu”, licențiat în Istorie, muzeograf la Muzeul Județean Argeș.
Este autorul volumelor de versuri Sfârșit de mileniu (Ed. ”Pan Arcadia”, 2000) și Cartea cu file de rouă (Ed. ”Ordessos”, 2014). Este inclus în Antologia scriitorilor piteșteni (Ed. ”Tiparg”, 2013) și publică, periodic, în revistele de cultură ”Argeș”, ”Cafeneaua literară” și în suplimentul ”Săgetătorul” al cotidianului ”Argeșul”.
Preocuparea constantă pentru istorie se concretizează în materialele publicate în revista ”Restituiri”, revistă-document a Centrului Cultural Pitești, de asemenea în ”Argesis. Studii și comunicări”, care apare sub egida Muzeului Județean Argeș. De menționat și faptul că Nicolae Ionescu este realizatorul emisiunii săptămânale ”Din culisele istoriei”, emisiune difuzată de postul ANTENA 3 Pitești.
Nicolae Ionescu scrie o poezie de meditație, care surprinde reverberația eternului în cotidian, coexistența pașnică a efemerului cu timpul cosmic. Nu lipsesc temele consacrate – copilăria și universul ei inocent, dragostea ca destinație ultimă a ființei muritoare, singurătatea asumată a celui care, trecând prin istorie, lasă cel puțin o umbră sau o urmă, ca să te poți adăposti, ca să-ți poți potrivi pasul cu trecutul”, spune Denisa Popescu.
Cenaclul Armonii Argeșene, (varianta minimală online), coordonat de redactorul-șef al revistei literare Cuvântul Argeșean, scriitorul Nicolae Cosmescu, având-o invitată pe poeta Cristina Onofre.


