E criză, ce mai, şi toată lumea o simte! Fiecare instituţie caută să-şi rotunjească veniturile cum poate, iar Cercul Militar nu face excepţie. Au făcut curăţenie lună, au chemat soldaţii să scoată la aerisit şi curăţat, s-au pus la punct şi au dat drumul la… chefuri. Mai exact, pentru a mai scoate un ban în plus, Cercul Militar închiriază spaţiu pentru organizarea de nunţi şi botezuri, la preţuri rezonabile. Având în vedere că este foarte bine amplasat, au bucătărie şi săli încăpătoare, e posibil să facă treabă cu nunţile, dar nu tocmai în acest sezon.
Cercul Militar, reprofilat pe nunţi şi botezuri
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Niciun comentariu



