Un șofer a fost amenințat cu un cuțit de un adolescent în vârstă de 15 ani, care cerșea împreuna cu un alt bărbat, în vârstă de 52 de ani. Incidentul a avut loc în Pitești, în timp ce șoferul aștepta într-o coloană de autovehicule, iar cei doi au lovit și portiera mașinii în care se afla bărbatul.
„Din cercetări, s-a stabilit că, în seara zilei de 17 aprilie a.c., în jurul orei 20:30, în urma unui conflict spontan generat de faptul că apelau la mila publicului, un bărbat de 52 de ani, împreună cu un minor de 15 ani, ar fi adresat injurii, cuvinte, expresii jignitoare și amenințări cu acte de violență conducătorului unui autoturism care se afla într-o coloană de autovehicule. În aceleași împrejurări, minorul ar fi scos din buzunarul gecii un cuțit, pe care l-ar fi îndreptat amenințător către autovehiculul în care se afla persoana vătămată, iar ce doi ar fi lovit portiera stânga față a autovehiculului. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată”, informează IPJ Argeș.