,,Românul care uneşte”, apărătorul săracilor, al pensionarilor şi al bugetarilor a dezertat imediat după ce şi-a furat-o urât de tot, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, tocmai de la diaspora asta trădătoare, de la feicibucişti şi, culmea, chiar şi de la oameni care mai dau cu sapa prin România. Unde s-a dus Ponta, căci despre el este vorba? Tocmai în Emiratele Arabe, unde a luat la rând cârciumile şi cluburile din Dubai şi Abu Dhabi. Ghinionul său a fost că unul dintre barmani a fost român, başca unul care a locuit ani buni şi în Piteşti. Ghinion pentru Ponta, deoarece barmanul, pe numele său Mircea, a publicat pe pagina lui de FB nota de plată, cam 2.500 de euro, pensia unui amărât pe doi ani, având şi comentarii dulci la adresa soţului Dacianei Sârbu:
Așa cum era de așteptat, tovarășul Ponta, copleșit de o durere lăuntrică ce se reflecta într un mod evident în părțile moi și sensibile ale corpului s a retras într o scurta vacanta ca sa mediteze întru suferință amărâților păcăliți cu un litru de ulei și un kilogram de zahar și evident ca sa fie aproape de familia îndurerată de pierderea celei mai profitabile afaceri cu putință, afacerea România. Doar ca surpriza, tovarășul cu pricina își relaxează psihicul sifonat în cel mai luxos și exclusivist club din Dubai, Cavalli club…Din păcate nu am apucat sa i transmit ceea ce mi am dorit dar va asigur ca nu a fost primit călduros absolut deloc de romanii ce l au recunoscut și a primit câteva mesaje elegante și elocvente… diaspora asta!



Ce au vrut Basescu alias Iohannis? Sa introduca URA intre noi ca popor. Au reusit!!! Felicitari!
Ziarist basist, imputit si poponar!!!!!! N-are voie omu’ sa mearga in club, ca si comenteaza spalatorii de buci si culegatorii de capsuni din Diaspora!!!!!!!
Nu va trebuie ura!!!voi asa sunteti !!!Prin religie influentabili si pupincuristi de fel(ex. ba tineti cu America,ba cu China,ba cu Rusia,ba cu Franta smd),cu sangele murdar care v-a facut sa aveti ceea mai mare productie in hotie!!!daca s-ar apuca cineva sa faca o Universitate pe profil de smecheri ati avea numai Decani si Doctor Docenti!!!
Omu’ isi permite frate la functia ce o detine ce voiati sa bea pe o banca intr-un parc sa rada arabii de noi „iote prim ministrul Romaniei sta ca boschetu’ pe o banca si bea bere la halba” ?Sunt convins ca aceeasi nota de plata la Intercontinental ar fi fost cu mult mai putin…ce va mirati asa ? Sunt bogati pe planeta asta care cheltuiesc si mai mult…omu’ a vrut si el oleaca sa simta viata nu mai fiti asa frate…si eu am votat pe Johanis ca e prea multa hotie da sa vedem acu rezultatele schimbarii …asa e cand te vezi cu lovele oleaca te mai dai si in schema…:)))…la urma urmei e Dubai nu Buftea…
La Cavalli au fost note de plata si de o suta de mii de dolari, pacat ca n-a prezentat o astfel de nota ospatarul roman ca fiind a lui Ponta si nu cred ca un ospatar ar mai lucra undeva daca posteaza note de plata ale clientilor cu nume si prenume. Cine e vinovat de zapada din Bulgaria????….Ponta!!!