
Deşi abia ce am intrat în luna sărbătorilor de iarnă, colindătorii mai coloraţi, mânaţi de lipsurile materiale, au început activitatea foarte devreme şi deja au început să „calce” instituţiile din centrul oraşului. Insistenţi nevoie mare, doi colindători care habar nu aveau ce colinde să cânte, intrau prin toate birourile de la Direcţia Agricolă să le dea şi lor lumea câte un bănuţ în schimbul „serviciilor” prestate şi al credinţei în această datină străveche, adaptată la nevoi actuale.


