Colonelul Ion Popa conduce Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” de mai bine de trei ani şi a absolvit studiile militare în 1982, devenind atunci ofiţer. Cariera şi-a ales-o din adolescenţă, principala motivaţie la acea vreme fiind legată de o aparenţă. I-a plăcut uniforma militară, fără a decide exact ce fel de militar vrea să ajungă, important era să poarte uniformă. Şi a devenit pompier, adică acei militari care sunt „în război” şi pe timp de pace. Deşi recunoaşte deschis că viaţa de militar are şi multe dezavantaje, dacă ar fi să aleagă din nou, ar opta tot pentru o carieră de acest gen. Răspunde la telefon la orice oră din zi sau din noapte şi nu se fereşte să mai facă şi câte o glumă cu subordonaţii, dincolo de stricteţea pe care o impune profesia.
– Când aţi decis să alegeţi o carieră militară şi care a fost principala motivaţie?
„Am decis să devin militar încă din copilărie, pentru că îmi plăcea uniforma militară. Nu ştiam eu pe vremea aceea că voi deveni pompier. Avem şi un unchi, fratele mamei mele, care era ofiţer de pompieri şi el a avut o influenţă asupra mea.”
– Aţi activat şi în operativ, efectiv la intervenţii?
„70% din cariera mea a fost în operativ. La Revoluţia din 1989 eram la Braşov, interveneam la incendii şi gloanţele şuierau pe lângă mine. Din acest punct de vedere, vreau să spun că pompierii români sunt extraordinari în operativ, comparativ cu alţii din ţări mult mai dezvoltate. Datorită acestui fapt populaţia are cel mai mult încredere în ei dintre instituţiile statului.”
– Care este diferenţa între intervenţiile de azi şi cele de acum 20, 30 de ani?
„Ca procedură, nu există aproape nicio diferenţă, numai că îmbunătăţirea vine de la tehnica pe care o deţinem acum şi pe care nu o aveam la dispoziţie atunci, ceea ce se traduce într-un timp de răspuns cu mult mai mic faţă de acum câteva decenii. În ultima decadă au intervenit multe schimbări din acest punct de vedere. În primul rând prin unirea Grupului de Pompieri cu Protecţia Civilă, în 2004, atunci când a fost schimbată şi legislaţia. Ca un făcut, de atunci am avut parte de mult mai multe situaţii de urgenţă, şi cu mult mai grave ca până la acel moment: inundaţii puternice, incendii masive de pădure.”
– Ce a însemnat apariţia SMURD-ului „în curtea” dumneavoastră?
„A reprezentat trecerea pe un alt palier în ceea ce priveşte intervenţiile. Medicii de la ambulanţă coordonează aceste maşini SMURD, fiecare dintre ele plecând de fiecare dată la drum cu un şofer şi un paramedic. Înseamnă enorm de mult şi acest lucru s-a văzut cel mai bine la incendiul de la Vedea, unde fumul putea ucide mulţi oameni. Datorită maşinii de pompieri de la Vedea, a intervenţiei bine puse la punct a SMURD-ului şi a felului în care s-a acţionat per total, am reuşit un lucru extraordinar: nu am avut pierderi de vieţi omeneşti!”
– Care au fost cele mai dificile intervenţii de când conduceţi ISU Argeş?
„Toate intervenţiile sunt dificile pentru că noi, pompierii, putem fi puşi oricând în situaţii la care nu ne aşteptăm. Se poate primi un apel şi la faţa locului să găseşti ceva cu mult mai grav. Marile dificultăţi apar atunci când sunt probleme de deplasare. Când nu putem ajunge la locul incendiului sau incidentului pentru care suntem solicitaţi. Dificilă a fost anul trecut intervenţia de la Dragoslavele, pentru că nu puteai să urci cu maşinile pe munte pentru a lupta cu focul.”
– În legătură cu incendiul de Dragoslavele, de ce nu se intervine mai rapid cu elicopterul?
„În primul rând pentru că există un singur aparat de zbor dotat pentru un astfel de incendiu, în toată ţara. El aparţine Ministerului Apărării şi Internelor, însă nu ne putem plânge, pentru că de câte ori am solicitat intervenţia lui, cei de la MAI au răspuns prompt. Şi mai este o problemă în locurile în care acest elicopter nu are de unde alimenta cu apă, însă Argeşul este norocos că aici avem destule lacuri suficient de mari pentru aşa ceva.”
– Un singur elicopter în toată ţara?
„Un singur elicopter pentru intervenţii la incendii însă ne descurcăm şi aşa, nu ne plângem.”
– De câte ar fi nevoie?
„Pentru a învinge un incendiu masiv de pădure este nevoie de cel puţin trei astfel de aparte de zbor, care au fiecare o capacitate de câte trei tone de apă. Unul să domolească puţin focul, al doilea să stopeze şi al treilea să stingă definitiv şi să înlăture pericolul reaprinderii. Aceste aparate aruncă apa printr-un sistem care în cădere o pulverizează, fiind cea mai bună metodă de a stinge focul. De fapt, elicopterul pe care îl are MAI pentru incendiile de pădure a fost trimis în Grecia, în perioada incendiilor puternice de acum câţiva ani, pentru a căpăta experienţă.”
– Cum stă Argeşul din punct de vedere al voluntarilor pompieri?
„Fiecare comună din Argeş are un serviciu de voluntari pentru situaţii de Urgenţă, unele mai bine puse la punct, altele mai puţin. La Domneşti stau bine şi din punct de vedere al tehnicii, dar şi al oamenilor. La Rucăr, comună care a ars pe jumătate de mai multe ori în trecut, primarul a cumpărat pe banii lui o autospecială de peste 30.000 de euro din Germania, şi a dat-o în comodat serviciului de voluntari de acolo, iar la Stolnici, unde primarul este de formaţie pompier, clădirea pompierilor voluntari din comună a fost făcută pe fonduri europene. Ei s-au mişcat cel mai bine şi este foarte important în condiţiile în care la noi ideea de voluntariat nu prea există, mai cu seamă când se pune problema de situaţii foarte riscante.”
– Ce salariu au pompierii?
„Veniturile pornesc de la 1000 de lei în medie şi ajung undeva la 3000-3500 de lei pe lună, însă aici contează mult norma de hrană pe care o primesc.”
– Ce speraţi să aduceţi în plus anul acesta?
„În primul rând, am primit, prin Programul Operaţional Regional, o autospecială pentru intervenţie în caz de accident nuclear, biologic sau chimic şi avem acum 12 oameni care se pregătesc la Ciolpani pentru astfel de intervenţii. Autorizarea însă, pentru astfel de intervenţii, costă undeva la 6000 de lei, este foarte scumpă. De asemenea, vrem să pregătim oameni pentru salvările la înălţime, cu ajutorul Salvamont Argeş, şi aici din nou este problemă cu autorizarea care costă în jur de 8000 de lei. Avem pe ştat şi un modul pentru scafandri, dar nu avem utilaje şi oameni pregătiţi pentru aşa ceva. Este dificil pentru că noi nici nu realizăm venituri proprii.”
– Totuşi, ISU Argeş eliberează nişte documente. Nu se realizează venituri din această activitate?
„ISU este singurul care nu cere bani pentru documente. Toate aceste servicii sunt în mod normal absolut gratuite.”
