La 36 de ani de la sângeroasele evenimente din timpul Revoluției Române, societatea românească este mai divizată decât oricând. S-a văzut acest lucru și în această dimineață, la Pitești, unde reprezentanții revoluționarilor argeșeni au reproșat clasei politice totala lipsă de implicare pentru bunăstarea românilor, precum și promovarea unor interese antiromânești. De la acest eveniment au lipsit doi dintre principalii actori ai administrației argeșene, prefecta Ioana Făcăleață și cel care o proteja până acum ceva timp, tartorul de la Consiliul Județean, Ion Mînzînă. Onorul de la cele trei plutoane din structurile MAI și MApN a fost primit de noul subprefect USR, puțin cunoscut în societatea noastră.
Decebal Constantin Nicolae, fost revoluționar, a punctat în alocuțiunea sa faptul că, în plină criză economică, România nu are de ce ajuta Ucraina, mai ales că țara noastră a suferit, în istorie, din cauza vecinilor de la nord. Fostul revoluționar și actualul deputat Dorin Popa și-a anunțat dezafilierea din grupul parlamentar al PSD din cauza votării de către foștii săi colegi a legii Vexler și a altor legi cu consecințe nefaste pentru bunăstarea românilor.
De altfel, Biroul Parlamentar al lui Dorin Popa a trimis un comunicat de presă prin care motivează plecarea sa din grupul parlamentar social-democrat:
Deputatul Dorin Popa, ales în circumscripția electorală Argeș, afiliat Grupului Parlamentar al Partidului Social Democrat din Camera Deputaților, aduce la cunoștința opiniei publice poziția sa oficială atât în legătură cu votul exprimat împotriva legii cunoscute sub denumirea de „legea Vexler”, cât și cu privire la evacuarea abuzivă, nelegală și discriminatorie a unor organizații reprezentative ale societății civile din județul Argeș.
Deputatul Dorin Popa, a votat împotriva legii Vexler, în urma unei analize riguroase a impactului său asupra drepturilor și libertăților fundamentale, apreciind că actul normativ contravine spiritului Constituției României, afectând memoria colectivă și aducând atingere valorilor istorice și culturale ale poporului român, acesta având o poziție diferită față de majoritatea parlamentarilor PSD, PNL, UDMR și USR.
Decizia deputatului Dorin Popa a fost fundamentată pe analiza atentă a efectelor pe care această lege le-ar putea avea asupra cetățenilor având în vedere caracterul profund antiromânesc care rezidă din gestul inițiatorului Silviu Vexler de a pângări imaginea unor personalități precum Iorga și Eminescu.
Votul exprimat reflectă angajamentul său de a acționa conform propriei conștiințe și în interesul alegătorilor pe care îi reprezintă.
„Consider că rolul unui parlamentar este să evalueze fiecare proiect de lege prin prisma impactului real asupra oamenilor, asupra poporului român, istoriei și valorile sale”, spune acesta.
Deputatul subliniază că acest vot reprezintă o ruptură de social democrații care nu îi mai reprezintă cu cinste pe români, motiv pentru care se va detașa de grupul parlamentar al PSD.
În același timp, deputatul Dorin Popa semnalează încălcări grave ale legalității în cazul evacuării Fundației Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989 – Răniți, Invalizi și Urmașii celor Decedați din România – Argeș și al Asociației Române Antidrog, entități cu personalitate juridică, activitate continuă și rol social recunoscut, făcând cunoscut faptul că, Fundația Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989 – Răniți, Invalizi și Urmașii celor Decedați din România – Argeș își desfășura activitatea în respectivul sediu de 31 de ani in mod neîntrerupt, iar Asociația Română Antidrog de 25 de ani în mod neîntrerupt.
Evacuarea acestora a fost inițiată printr-o notificare administrativă emisă în data de 23.01.2025, semnată de președintele Consiliului Județean Argeș Ion Mînzînă și de reprezentantul Prefecturii Argeș , Prefectul Dragoș-Lucian Predescu, act care prezintă vicii evidente de legalitate, întrucât: nu este fundamentat pe un temei juridic clar și explicit; nu respectă procedura prealabilă obligatorie și dreptul la apărare al părților afectate; nu oferă alternative rezonabile pentru continuarea activității organizațiilor; ignoră principiul protecției interesului public și al continuității serviciilor sociale; constituie un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; instituțiile mai sus menționate având calitatea de administratori al sediilor și nu de proprietari.
Emiterea și punerea în executare a notificării de evacuare în absența unei hotărâri a Consiliului Județean Argeș reprezintă:o uzurpare a atribuțiilor autorității deliberative; un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004; o încălcare a principiului legalității actului administrativ;o atingere gravă adusă securității raporturilor juridice; un abuz administrativ, susceptibil de a întruni elementele constitutive ale abuzului în serviciu, în sensul art. 297 Cod penal.
Prin această conduită, autoritățile județene au dispus, în mod discreționar și nelegal, încetarea dreptului de folosință asupra unor spații protejate prin lege specială, fără temei legal, fără procedură, fără transparență și fără deliberare colectivă.
În mod esențial, măsura dispusă încalcă în mod flagrant art. 13 alin. (4) din LEGEA nr. 242 din 8 octombrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, care prevede expres că:
„Sediile asociațiilor, ligilor, organizațiilor, cluburilor și fundațiilor revoluționarilor constituite până la data de 31 decembrie 1990, aflate în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale și pentru care există un contract de închiriere la data intrării în vigoare a legii, se transmit în folosință gratuită acestora, pe durata existenței.”
Aceeași dispoziție legală stabilește că sediile organizațiilor constituite ulterior, până la 31 decembrie 1992, precum și cele ale federațiilor și uniunilor naționale de revoluționari constituite până la 31 decembrie 2003, beneficiază de un regim juridic identic cu cel aplicabil sediilor partidelor politice, regim care exclude evacuarea arbitrară sau discreționară.
Deputatul Dorin Popa subliniază că o asemenea conduită instituțională reprezintă o atingere gravă adusă memoriei Revoluției Române din Decembrie 1989 și drepturilor conferite prin lege celor care au contribuit decisiv la căderea regimului comunist.
De asemenea, Deputatul apreciază că măsura evacuării reprezintă o ingerință disproporționată în dreptul de folosință și de asociere, garantate de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și o posibilă formă de discriminare instituțională, având în vedere natura activității desfășurate de organizațiile vizate.
Deputatul Dorin Popa va continua să susțină inițiativele care promovează echitatea socială, buna guvernare și protejarea interesului public, implicit a valorilor românești, rămânând deschis dialogului cu cetățenii și cu reprezentanții societății civile.



Decebal Constantin Nicolae este un mare mincinos penal, FALS REVOLUTIONAR, care a obtinut certificat, beneficii si terenuri prin acte false, declaratii false ticluite cu alti derbedei mitomani si infractori ca el. Acest individ penal a mintit cu tupeu ca ar fi fost in Bucuresti, la Baricada de la Intercontinental, in 21 decembrie 1989, cand de fapt s-a aflat in Pitesti. Sunt martor si depun oricand marturie ca acest individ este un individ de cea mai joasa speta, un mare mincinos nemernic care se afla in Pitesti si a mintit in dosarul cu care a obtinut certificat si beneficii de revolutionar. In plus, individul a facut PUSCARIE in anii 90 pentru TRAFIC DE URANIU, FIIND ARESTAT LA RM. VALCEA IN 10.MARTIE 1993 CAND A FOST PRINS IN GRUP ORGANIZAT DE TRAFICANTI DE URANIU ! Acest puscarias nemernic este cunoscut si ca proxenet. Ani in urma, cand traiau parintii lui, oameni deosebiti si decenti, fost profesori, ii batea cu pumnii si picioarele si le fura pensia si mancarea, lasandu-i flaminzi pana i-a bagat in mormant.
Individul este una dintre cele mai nemernice canalii din Pitesti, fara scrupule, total dement, care isi lovea pana si pe mama sa.
Este o rusine ca murdariti memorial celor care au murit si s-au sacrificat la Revolutie lasand sa vorbeasca acest borfas si impostor mitoman de cea mai joasa speta !
Sarlatanul, Dorin Popa, care vorbeste este un FALS REVOLUTIONAR din grupul borfasilor falsi revolutionari de Pitesti. Acest borfas ajuns parlamentar a fost in decembrie 1989, de fapt, in grupurile de muncitori trimisi de la mina unde lucra, sa meraga cu bate la Timisoara sa bata studentii protestatari. Apoi si-a scos Certificat de Revolutionar prin declaratii false cu martori mincinosi. Pentru asta se pare ca a fost chiar dat afara din partidul POT. Api s-a bagat in PSD. Acum face ‘valuri’ cum ca ar pleca din PSD …