În acest week-end, mai multe organizaţii nonguvernamentale, printre care şi Noua Dreaptă Argeş, împreună cu supravieţuitori şi rude ale victimelor închisorii au comemorat martirii ucişi în cumplitul Experiment Piteşti. Între anii 1949 şi 1952, la iniţiativa ocupaţiei sovietice de după Al Doilea Război Mondial, zeci de mii de români, de toate categoriile de vârstă şi sociale, au pierit în chinuri cumplite în închisorile comuniste, „vinovaţi” fiind de patriotism şi de ură împotriva comunismului. Oficial, în Experimentul Piteşti (fenomen care a însemnat ca deţinuţii să fie torturaţi şi chiar ucişi chiar de către camarazii lor de suferinţă) au murit 53 de oameni, însă, conform unor mărturii ale unor supravieţuitori, numărul victimelor ar fi mult mai mare. Dincolo de numărul victimelor, experimentul din anii de detenţie şi-a pus adânc amprenta asupra psihicului celor care au supravieţuit. Mulţi dintre foştii deţinuţi s-au sinucis după ce au ajuns în libertate, în timp ce alţii trăiesc şi acum cu sechele adânci. Deşi istoricii se feresc să dea aceste informaţii, precizăm că 95% din deţinuţii supuşi acestui cumplit Experiment Piteşti, ulterior „exportat” şi în alte închisori din ţară, erau legionari. Iată câteva poze de vineri, furnizate de ND Argeş:
Comemorarea victimelor Experimentului Piteşti (galerie foto)
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Niciun comentariu








