Ce 19 membrii ai Grupului de Comunicare Strategică (GCS) au fost identificați de publicația Pressone. Deși este singura autoritate care decide ce informații ajung sau nu ajung la populație în perioada pandemiei, Guvernul a refuzat, în ciuda în ciuda numeroaselor solicitări ale presei, ONG-urilor și a trei interpelări parlamentare să comunice cine sunt membrii acestui grup. Argumentul autorităților a fost că aceste informații conțin date cu caracter personal, „fiind exceptate de la accesul liber al cetățenilor”. Membrii GCS, sunt, aproape exclusiv, purtători de cuvânt sau directori ai direcțiilor de comunicare din instituții guvernamentale – oameni care au un statut public și care comunică public informații pentru instituțiile unde lucrează.
Datele arată că informațiile pe care le primim sunt în afara oricărui control al autorităților medicale și de sănătate publică și că toate deciziile sunt luate de oameni de comunicare din opt structuri militarizate ale statului, cele mai multe din aparatul Ministerului de Interne. De altfel, 12 dintre cei 19 membri ai grupului au grade militare.
Autoritățile medicale de sănătate publică sunt complet marginalizate. De exemplu, Institutul Național de Sănătate Publică sau direcțiile de sănătate publică nu au niciun membru în Grupul de Comunicare Strategică. Singurul reprezentant al unei structuri medicale în Grup este directoarea Direcției Relații cu Presa, Afaceri Europene și Relații Internaționale din Ministerul Sănătății, potrivit Pressone.