
De o distracţie pe cinste vor avea parte locuitorii comunei Suseni-Argeş, dar şi fiii comunei care de mulţi ani locuiesc în alte zone ale ţării sau ale lumii. Mâine, 25 iunie, se va sărbători Ziua Comunei, localitatea din sudul judeţului împlinind 506 ani de la prima atestare documentară.
Manifestările vor începe la ora 14.45 cu deschiderea oficială, apoi de la ora 15.00 va avea loc întâlnirea cu fiii satului, prezentarea istoricului şi semnificaţia zilei comunei şi acordarea diplomelor de excelenţă. În prealabil, la intrarea în localitate dinspre Piteşti, călătorii vor fi primiţi cu pâine şi sare, de către tinerii din comună, costumaţi în haine populare.
De la ora 15.30 va avea loc un program cultural-artistic organizat de către elevii şi profesorii din cadrul şcolilor din localitate. De la ora 17.00 localnicii se pot distra în aer liber, fiind organizat un spectacol cu interpreţi de muzică populară. Vor cânta Petrică Mâţu Stoian, dar şi alţi interpreţi din judeţul nostru. În acest timp vor avea loc şi întreceri sportive şi spectacole surpriză organizate de primarul Radu Doru, gazda acestei petreceri. Ca de fiecare dată, participanţii la sărbătoarea sătească vor fi serviţi cu deja-celebrele sarmale de Suseni.
De la ora 22.00 va avea loc dansul torţelor şi un foc de artificii şi de la ora 23.00 va fi un concert ţinut de o formaţie condusă de Georgică Dumitrache.


