La Festivalul Dracula Fest din acest an, iubitorii sporturilor montane vor avea parte şi de un concurs specific. Pe 20 august 2011, la Arefu, sub barajul Vidraru se vor strânge cicliştii montani cu vârste de peste 15 ani. Categoriile de vârstă sunt: concurenţi de până în 15 ani, între 15-24 ani, între 25-40 ani şi peste 40 ani, separat masculin şi feminin. Toţi cei care se înscriu trebuie să aibă cască de protecţie. Nu se percepe taxa de înscriere, iar participanţii vor primi diverse bonusuri. Starul competiţiei se va da la ora 12, iar festivitatea de premiere la ora ora 15.30. Traseul are un grad de dificultate mediu, pe drum forestier, de 12 km lungime, 280m diferenţa de altitudine cumulată. Relaţii suplimentare se pot obţine sunând la Salvamont Argeş, telefon 0248/224488.
Concurs de ciclism montan
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
2 comentarii


