Asociaţia Municipală de Şah în parteneriat cu Centrul Cultural Piteşti organizează Campionatul Municipal Individual de Şah, în perioada 5 – 20 noiembrie 2011, la care pot participa numai sportivi clasificaţi, juniori. Concursul se va desfăşura sâmbăta şi duminica, între orele 10 -14, la Casa Cărţii, mezanin 1. Premierea se va face de către Primăria Municipiului Piteşti, prin Sport Club Municipal Piteşti, director Gheorghe Dinu, duminică, 20 noiembrie, la ora 14.
Concurs de şah la Casa Cărţii
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
2 comentarii


