În urma unui proiect de hotărâre votat la fârșitul săptămânii trecute, 374 de hectare ale Pădurii Trivale ar putea fi încadrați în categoria ariilor protejate, de interes național.

Deși la o primă vedere acest aspect poate părea unul pozitiv, totuși există voci care spun că de fapt acest proiect le va aduce locuitorilor Municipiului Pitești și nu numai, un mare „STOP, NU TRECEȚI!”.

Social-democratul Marius Nicolaescu este cel care, în cadrul ședinței de joi, a aruncat bomba. În opinia acestuia, era mult mai bine dacă se instituia statutul de pădure-parc, nu cel de arie protejată sau chiar rezervație. Ce nu știu colegii săi votanți, însă este faptul că există diferențe între ceea ce înseamnă o pădure-parc, o arie protejată sau o rezervație, în ultima dintre acestea accesul cetățenilor este interzis.

În schimb, însă, dacă vorbim despre o pădure-parc, treburile stau cu totul altfel, aici oamenii putând circula chiar și pe biciclete dacă există piste amenajate, pot fi amenajate tonete cu vânzare de diverse produse fără a fi necesare fundațiile construite ș.a.m.d.

Dacă se optează pentru declararea ca arie protejată, cei care o au în custodie ar putea interzice definitiv, după bunul plac, accesul oamenilor. Pe ideea „Ești pe proprietatea mea, dacă vreau te las să intri, dacă nu vreau nu te las! Cel mai probabil nu te las!”

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here