Consiliul Județean Vâlcea continuă investițiile în infrastructura rutieră a județului, anunțând progrese semnificative în lucrările de modernizare a drumului județean DJ 646.
Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a efectuat miercuri o vizită de lucru în comuna Tomșani, unde se desfășoară în prezent lucrări de modernizare pe un tronson de 9,6 kilometri al DJ 646, drum care face legătura între Băbeni și Costești.
„Investim aproximativ 7 milioane de euro, din bugetul județului, pentru modernizarea acestui sector de drum care traversează comuna Tomșani și ajunge în DN 67”, a declarat președintele Constantin Rădulescu.
Potrivit acestuia, lucrările avansează conform planificării, fiind deja asfaltați 7 kilometri din totalul de 9,6 kilometri prevăzuți în proiect. În prezent, se lucrează la rigole și podețe de acces, proiectul aflându-se la jumătatea execuției.
„Până la sfârșitul anului, vom avea și acest sector de drum modernizat”, a precizat președintele CJ Vâlcea, adăugând că vor continua lucrările și pe celelalte zone care necesită reabilitare.
Obiectivul acestei investiții este de a îmbunătăți accesul către obiective turistice de importanță națională precum Mănăstirea Bistrița și Mănăstirea Arnota, consolidând astfel potențialul turistic al zonei.
Modernizarea DJ 646 face parte din strategia Consiliului Județean Vâlcea de dezvoltare a infrastructurii rutiere din județ, contribuind la creșterea mobilității și siguranței rutiere pentru locuitorii din zonă și pentru turiști.


