În acest weekend, copiii de la secția de înot a CSM Pitești au participat, la Reşiţa, la o nouă ediţie a Campionatului Naţional. Din păcate, cei 28 de sportivi deplasați au obținut un număr de doar cinci medalii, în contextul în care ne obișnuiau cu mult mai multe. Partea plină a paharului este aceea că toate au fost de cea mai strălucitoare culoare, anume cea a aurului. Rezultatele sunt mult mai bune ca anul trecut, pe cluburi, CSM urcând pe treapta treia a podiumului 3. Finalul de sezon va fi unul plin pentru înotători, ei se vor deplasa la o întrecere de semifond la Bacău, săptămâna viitoare, iar peste două săptămâni vor fi gazdele unei alte competiții de acest gen. „Copiii au mers extraordinar. A fost un concurs mult mai reuşit decât anul trecut, dar pot să spun că a fost o competiţie reuşită pentru sportivii secţiei noastre. Tocmai de aceea am şi terminat concursul pe locul trei într-un clasament pe cluburi şi cred că am fi ajuns şi mai sus în acest clasament dacă veneam la concurs şi cu alţi 10 copii, dar pe care nu i-am mai putut lua pentru că nu aveam resursele financiare suficiente. Dacă plecam şi cu ei, ajungeam cu siguranţă pe primul loc în clasamentul pe cluburi”, a punctat Iuliu Berca, antrenorul coordonator de la CSM.
Copii de… aur la înot
Un comentariu


