Multe s-au promis, puține s-au făcut la Mioveni în cei doi ani de mandat al actualului primar PSD Aurel Costache. Cetățenii obișnuiți din Mioveni, reprezentanții partidelor de opoziție și chiar unii dintre pesediștii cu ștate vechi din Mioveni sunt nemulțumiți profund de actuala administrație, foarte mulți regretându-l, deja, pe fostul primar Ion Georgescu. Cosmin Răileanu, locuitor al zonei Făget din Mioveni, antreprenor și, de câteva săptămâni, președinte al organizației locale a Partidului Patrioților, atrage atenția că aproximativ 3.500 de locuitori ai zonei Făget sunt, pur și simlu abandonați de actuala administrație.
Deși Mioveniul este considerat un oraș bogat, la Făget nu avem transport, așa cum aveam pe timpuri, nu avem școală, gaze și un drum cât de cât bun. Eu mă zbat măcar să reintroducem transportul până la mânăstirea Vieroși, din zonă. Apropo de mânăstire, aceasta se află într-o stare jalnică, deși este un monument de importanță națională… Fără a intra prea mult în detalii legate de politică, fostul primar Georgescu era de o mie de ori mai eficient decât ce avem acum a declarat Răileanu.


