
Oricât s-ar chinui justiţia românească să-l aresteze pentru ceva pe Cristian Cioacă, nu reuşeşte, iar poliţistul s-a obişnuit deja să iasă liber şi zâmbitor din sălile de judecată.
Poliţistul Cristian Cioacă a devenit unul dintre cele mai cunoscute personaje din România, după ce soţia sa. Elodia Ghinescu a dispărut fără urmă. Dosarul legat de dispariţia avocatei Elodia Ghinescu, soţia poliţistului piteştean Cristian Cioacă a devenit, la rândul său, unul dintre cele mai cunoscute şi controversate, dar şi dificile, din istoria modernă a justiţiei româneşti. Cristian Cioacă a fost însă acuzat şi de altceva, respectiv violarea corespondenţei soţiei sale dispărute. Acesta a fost însă achitat şi în acest dosar, în urmă cu doar câteva ore, decizia fiind dată de către Judecătoria Braşov.
Iniţial, Curtea de Apel Braşov l-a condamnat pe Cioacă acum doi ani, respectiv pe 27 septembrie 2010, la trei ani de închisoare cu suspendare. Maria Vasii, avocata polițistului, a cerut în instanţă achitarea clientului ei pe motiv că, atât timp cât avocata Ghinescu a fost declarată oficial moartă, existând un certificat de deces în acest sens, această infracţiune nu mai există. Hackerul Adrian Niţu, judecat în acelaşi dosar, a primit o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.
Între timp, cazul Elodia Ghinescu a ajuns să fie introdus şi în enciclopedia online Wikipedia, fiindu-i dedicat un spaţiu considerabil, cu trimiteri spre personaje care au tratat subiectul în presă sau au avut o legătură cu acest caz.


