Jucătorii celor de la SCM Piteşti au revenit şi el la antrenamente la începutul acestei săptămâni. Aceştia au efectuat primele antrenamente sub comanda noului, dar şi a fostului principal Valentin Sinescu şi Iulian Crivac. Acesta din urmă a rămas în continuare la echipă, dar ca antrenor secund. Crivac a subliniat că îşi doreşte să colaboreze cât mai bine cu Sinescu, un tehnician călit în bătăliile de Liga I.: “Vreau să mulţumesc municipalităţii pentru condiţiile pe care mi le-a oferit. Mulţumirile mele se îndreaptă şi către colaboratorii cu care am lucrat. Mă refer aici la Tameş, Dulcea şi Dan Didiţă. Voi fi şi de acum încolo total dedicat meseriei de antrenor. Voi lucra cu un om cu experienţă de la care voi avea multe de învăţat. Împreună vom face tot posibilul să îndeplinim obiectivul, acela de a promova în Liga a II-a”, a punctat Crivac.
Crivac: „Am multe de învăţat de la Valentin Sinescu!”

Lasă un comentariu