În această săptămână HC Argeş va disputa primele jocuri oficiale din acest an. Elevii lui Titel Răduţă se pregătesc intens pentru dubla din Cupa României contra celor de la Ştiinţa Dedeman Bacău II. Aceştia ştiu că nu au nimic de pierdut şi speră să aibă un parcurs cât mai bun în cadrul acestei competiţii. „Nu cred că ne va fi deloc uşor. Noi o să mergem să facem nişte partide foarte bune şi o să ne jucăm şansa în fiecare confruntare. Mă aştept la un duel foarte greu pe terenul echipei din Bacău, dar sper ca apoi să avem şi noi parte de sprijinul suporterilor la meciul retur. Până la urmă aceste jocuri putem să le tratăm şi ca pe nişte meciuri de verificare în vederea începerii returului de campionat: Totuşi nu trebuie să fie înţeles greşit mesajul meu: nu mergem să ne predăm pe terenul moldovenilor! Sper să ne putem califica mai departe pentru că apoi am avea posibilitatea să jucăm împotriva unei echipe de Liga Naţională, ceea ce ar fi un adevărat succes”, a declarat antrenorul principal al echipei HC Argeş, Titel Răduţă.
Cu gândul la meciurile de Cupă
Niciun comentariu


